Cum isi fac americanii pensia privata
Sistemul de economisire pentru pensionare din Statele Unite ale Americii este foarte diferit fata de cel folosit in Europa Centrala si de Est si care este introdus anul acesta si in Romania. Americanii folosesc mai multe metode financiare de economisire pe termen lung, statul incurajand planurile de pensie privata prin stimulente fiscale
Sistemul de economisire pentru pensionare din Statele Unite ale Americii este foarte diferit fata de cel folosit in Europa Centrala si de Est si care este introdus anul acesta si in Romania.
Americanii folosesc mai multe metode financiare de economisire pe termen lung, statul incurajand planurile de pensie privata prin stimulente fiscale.
Cel mai des folosit plan de pensie privata din Statele Unite este asa-numitul 401(k) – un instrument de economisire pe termen lung, sustinut puternic de angajatori, prin care salariatul isi vireaza o parte din venituri catre unul sau mai multe fonduri private, in care banii se acumuleaza si sunt investiti. Apoi, la varsta de pensionare, sumele astfel economisite se adauga pensiei de asigurari sociale de stat.
Pana in acest punct, sistemul american seamana cu cel din Romania si din regiune. In Statele Unite insa, planurile 401(k) sunt puse la punct si sustinute de catre angajatori, iar statul contribuie si el la cresterea economisirii prin stimulente fiscale.
Contributiile la planul de pensii sunt deductibile din impozitul pe venit, deductibilitatea diferind in functie de venituri si sumele economisite.
De asemenea, angajatorul contribuie de cele mai multe ori in beneficiul salariatilor sai la planurile 401(k) ale acestora (la fel ca la pensiile facultative din Romania).
Participantii la aceste planuri de pensii au voie sa retraga o parte dintre sumele economisite in sistem (spre deosebire de sistemul din Romania, unde legislatia nu permite deocamdata retragerea banilor din cont inaintea varstei de pensionare). Insa retrageri prea mari sau prea dese sunt penalizate de catre stat tot prin instrumente fiscale, cum ar fi plata unor penalitati sau micsorarea deducerilor fiscale acordate.
Sistemul este deci flexibil si permite participantului mai multe optiuni, inclusiv pentru investirea activelor.
Compania ai carei salariati adera la un plan 401(k) poate angaja experti care sa investeasca fondurile de pensii ale acestora (cum este cazul marilor corporatii americane) sau pot externaliza activitatea de management al activelor participantilor catre firme specializate.
Investirea activelor de catre companie are costuri mai reduse, dar poate fi mai riscanta, in timp ce investirea prin companii specializate de asset management este mai sigura, dar mai costisitoare.
Planurile 401(k) sunt de tip “contributie definita”, fiind asemanatoare din acest punct de vedere cu sistemul de pensii private folosit in Romania si in regiune.
Sistemele cu contributie definita nu garanteaza un nivel al pensiei, acesta diferind in functie de performantele obtinute din administrarea unor contributii stiute de la inceput.
Principalul avantaj este predictibilitatea sumelor directionate catre economisirea pe termen lung. In schimb, dezavantajul este ca participantul la aceste planuri nu stie decat cu o marja considerabila de eroare ce pensie ar putea avea, dupa ce a economisit intreaga sa viata.
Pe langa Statele Unite, sistemele de pensii private de tip “contributie definita” sunt folosite mai ales in America Latina (Chile fiind prima tara care a introdus un astfel de sistem, la inceputul anilor 1980) si in Europa Centrala si de Est.
La polul opus se situeaza planurile de pensie de tipul “beneficii definite”. In cazul acestora, participantul la schema financiara isi alege pensia pe care vrea sa o aiba la batranete, iar contributiile lunare pe care le face in timpul vietii active cresc cu timpul, pentru ca suma totala economisita sa permita plata pensiei dorite.
Principalul avantaj al acestor sisteme este ca asiguratul stie de la inceput ce pensie va avea cand se retrage din activitate.
Pe de alta parte, cel mai mare dezavantaj este ca, in cazul in care investirea activelor nu obtine performantele scontate, contributiile pot creste foarte mult, pentru ca pensia dorita sa poata fi platita la final.
Sistemele de pensii private de tip “beneficii definite” sunt utilizate mai ales in statele din Europa de Vest.
Cu toate acestea, chiar si in Statele Unite ale Americii sunt folosite unele planuri de pensionare de tip “beneficii definite”, dar ele sunt mai putin raspandite decat cele de tip “contributii definite” (in principal schemele de economisire 401(k)).
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026