Cum ne trece viata

Un debut editorial atipic este acest “proiect de telenovela sud-est europeana”, cu un titlu voit pretios, Marta sau etiologia inconturnabilului esec*, si sub un pseudonim, Cora Flavian, ales si aparat ca marca a discretiei. De regula, autorii aflati la inceput de drum literar incearca sa atraga atentia asupra lor prin verificate metode si mijloace extraestetice.

Concurenta fiind mare, uneori strivitoare, impunerea numelui propriu reclama o suita de gesturi iconoclaste si o consecventa atitudine cool-contestatara, in aerul tare al scandalului mediatic. Mai rari sunt scriitorii care se bazeaza exclusiv pe textele lor si care nu vor – prin interviuri, confesiuni, manifeste diseminate prin reviste – sa ghideze mana si opinia criticului inspre estuarul comentariului favorabil.
Autoarea romanului de fata se distinge de majoritatea prozatorilor din ultimul val si prin consistenta experientelor biografice, minim fictionalizate. Biografismul este la mare pret in proza (si poezia) de azi insa parte din imaturitatea biologica, parte din cea creativa a subiectului, el nu se condenseaza intotdeauna in pagini autentice de literatura. Dimpotriva, in aceasta falsa telenovela apar atatea si atatea episoade existentiale dureroase, la limita, derulate cu mult calm narativ. Ba chiar intr-un stil semiironic, la jumatatea distantei dintre penalizare si compatimire. E nevoie de o doza de (auto) ironie pentru ca intamplarile la care asistam sa poata fi suportate si puse apoi pe hartie. Ele par mai degraba recuperate decat inventate, extrase dintr-o experienta de familie, pe treptele diferitelor generatii, iar nu construite fictional, cu o bogata imaginatie a amanuntelor. Eroina are ghinionul de a pierde, o data cu adolescenta, acea belle Žpoque a manierelor elegante si a epistolelor redactate in franceza, a principiilor invatate la scoala de maici si a romantismului inerent varstei. Tanara in timpul celui de-al doilea razboi mondial, se va maturiza accelerat in epoca socialismului triumfator, respirand aerul epocii si inecandu-se cu el, crescandu-si cu dificultate copiii – si ratandu-si viata.
Finetea prozatoarei se vede din faptul ca ea nu simplifica, in sens determinist, evolutia personajului si desenul sau interior. Presiunea apasatoare a contextului social, a momentului istoric niveland personalitatea, nu explica intru totul si nu justifica decat partial comportamentul eroinei, felul ei de a fi. Istoria pe care Marta o parcurge este o povara, o pacoste, o uriasa nesansa personala, dar nu un alibi. Gesturile si faptele sale, unele de-a dreptul reprobabile, nu sunt atribuite automat regimului politic in care traieste; si care o scarbeste.
Avem asadar, pe de o parte, sfera istoriei mari, a politicului redus la o ideologie dominanta, servita cu zel propagandistic de scriitori cu vocatia parvenirii (e cazul lui Tudor, tatal copiilor Martei, intelectual rasat gudurandu-se pe langa mai-marii zilei, reflexie prozastica a unui Petru Dumitriu din obsedantul deceniu); si a deplinei mizerii in care sunt impinsi “dusmanii poporului”, “reactionarii”, “burghezii”. Caderea parintilor, schimbarea dramatica a statutului lor social sunt evocate de Marta in cateva fraze, indeajuns de exacte pentru a mai fi si lacrimogene. Prima faza a comunismului autohton, anii ’50, cu masini putine pe strazile Capitalei si cu proprietari ingramaditi, ca simpli chiriasi, in cate o camaruta din fostele lor apartamente reprezinta nu doar o rama a tabloului, incadrarea si delimitarea unui set de experiente personale, ci si un peisaj de sine-statator, un “pastel” care ingheata. Decupat in mod realist, fara excese pamfletare sau cosmetizari inoportune, acest fundal are calitatea de a se impune ca prim-plan, deformand vieti, disciplinand si anexand constiinte, verificand rezistenta materialului uman. De o trista inactualitate sunt vechile precepte invatate la scoala de maici; recitindu-le, Marta are sentimentul deplinei lor inutilitati in ordine practica. “Dire toujours la vŽritŽ quoi-qu’il en co?te” sau “tre pure dans ses pensŽes, ses paroles, ses actions”: in noua epoca, a urma asemenea principii pare o ratacire a directiei, o atrofiere a instinctului de conservare, o absurditate. Si, din nou, autoarea reuseste sa-si surprinda cititorul. In loc sa disocieze, aici, ferm intre bine si rau, intre conditia ideala a moralitatii individului si conditia reala a unui regim politic ticalos, ea complica lucrurile, facand-o pe Marta sa regrete amar etica ei paguboasa, transmisa si copiilor: “Cata certitudine! Si ce simplu pare totul la adapostul ei. Ce limpede si tout droit se intinde viata inaintea ta, atunci cand inca n-ai inceput-o. Si ce gresit, ce vinovat te mana adultii pe aceasta asa-zisa cale dreapta, care in realitate nu exista. In ce fel m-a pregatit pe mine scoala la maici pentru ce avea sa vina?”. La petite histoire intra in acest relief accidentat, aducandu-ne in fata ochilor mai multi oameni chinuiti de vremurile in care traiesc. Marta, parintii si copiii sai, Manole, batranul gentleman ratacit intr-o lume proletara, Tea, cu care protagonista schimba scrisori in frantuzeste, Nic, pe care il iubeste, toate aceste personaje reusesc sa-si pastreze echilibrul interior si gratia, intr-o lume intoarsa pe dos, care i-a marginalizat si umilit. Au, parca, acea detasare a fachirilor, surasul lor impacat plutind pe deasupra unui pat de cuie. Razbunarea secreta a unora, a Martei in orice caz, este sa inregistreze esecuri si neimpliniri personale, nu obligatoriu profesionale, de cariera. In ultima instanta, nefericirea eroinei are un caracter privat, pe care nu mizeriile epocii il definesc. Aproape ca intr-o telenovela (iata o alta nota de subtilitate a autoarei), personajul feminin sufera din motive neprecizate, vagi, cvasimetafizice. Indragostita romantioasa, sotie cu nabadai, femeie divortata, independenta si razbunatoare, mama pe jumatate iubitoare, constienta de minusurile sale, Marta simte cum timpul vietii sale se scurge si se consuma. Raman in urma cateva regrete materne, dar si satisfactia egoista de a-si fi trait viata exact asa cum a vrut. Tineretea s-a dus, fara mari foloase si cu mici bucurii, dar a fost a ei.
Un personaj original si un debut editorial remarcabil.

*) Cora Flavian, Marta sau etiologia inconturnabilului esec, Editura Polirom, Iasi, 2006, 224 p.