Versiunea completă
Eveniment

Cum pot ajunge „cei mai slabi elevi din UE” la performanta

Sistemul de educatie romanesc este unul din cele mai slabe la nivel european si cel mai slab din interiorul Uniunii Europene si acest lucru este demonstrat de testele internationale, a afirmat ieri presedintele Traian Basescu la o dezbatere pe legea educatiei organizata la Parlament, la care a participat si ministrul Educatiei Daniel Funeriu.

Adelina Mihai · 29 martie 2010 · 3 min de citit

Sistemul de educatie romanesc este unul din cele mai slabe la nivel european si cel mai slab din interiorul Uniunii Europene si acest lucru este demonstrat de testele internationale, a afirmat ieri presedintele Traian Basescu la o dezbatere pe legea educatiei organizata la Parlament, la care a participat si ministrul Educatiei Daniel Funeriu.
“Sistemul de educatie din Romania este cel mai slab din interiorul UE din punctul de vedere al performantelor absolventilor. Acest lucru este demonstrat nu numai de analizele specialistilor, ci si de testele europene”, a declarat Basescu. El a mai spus ca pana acum nu s-a facut nicio schimbare in sistemul de educatie romanesc, ci doar o “carpire” a acestuia. “Daca este cineva care se revendica reformator al sistemului de educatie in acesti 20 de ani, il invit sa priveasca rezultatele acestei reforme: copii tot mai slab pregatiti, cu tot mai putine sanse de a face fata competitiei pe piata fortei de munca”, a mai spus Basescu. Guvernul pregateste o noua lege a educatiei, dupa ce legea educatiei adoptata in 2009 a fost declarat neconstitutionala. Noul proiect ar urma sa fie prezentat dupa Paste.

Elevii, robotei de rezolvat probleme
Daniel Funeriu, ministrul educatiei, a spus la randul sau ca admiterea la liceu care nu se va mai face doar pe baza examenului national, ci si pe baza mediilor din gimanziu. “Daca ramanem in formatul actual, in care examenele se dau exclusiv din cateva materii, cum ar fi limba romana sau matematica, riscam sa-i transformam pe copiii nostri in robotei de rezolvat probleme, in masini de reprodus comentarii vechi si nicidecum in oameni pregatiti sa faca fata provocarilor lumii moderne”, a spus Funeriu.
Legea Educatiei a fost modificata de peste 100 de ori in ultimii 14 ani, insa proiectul aflat in dezbatere reuneste mai multe articole si propuneri elaborate anterior, spun profesorii. “Si aceasta este o lege «carpita», cred ca ar fi meritat mai multa rabdare in ceea ce priveste redactarea. Unele aspecte sunt foarte detaliate, iar altele mai necesita cateva reglementari”, sustine Luminita Silaghi-Dumitrescu, prorector in cadrul Universiatii Babes-Bolyai din Cluj.

Ce spune noua lege a educatiei

Citește și