Versiunea completă
Business Internaţional

Cum poți construi o casă cu o imprimantă 3D - VIDEO

Un inginer a prezentat în cadrul conferinței „TEDx” (o serie de conferințe globale organizate pentru a răspândi "ideile care merită promovate" – n.r.) în februarie o „imprimantă” 3D de mari dimensiuni cu ajutorul căreia se poate construi o casă în mai puțin de 24 de ore, informează Daily Mail.

Octavian Calei · 18 august 2012 · 1 min de citit

Un inginer a prezentat în cadrul conferinței “TEDx” (o serie de conferințe globale organizate pentru a răspândi “ideile care merită promovate” – n.r.) în februarie o “imprimantă” 3D de mari dimensiuni cu ajutorul căreia se poate construi o casă în mai puțin de 24 de ore, informează Daily Mail.

“Countour Crafting” este un procedeu de fabricare în straturi, similar tehnologiei folosite de imprimantele 3D, care folosește o macara rulantă automatizată pe post de “cap de imprimantă”, iar betonul fiind “cartușul”.

Profesorul Behrokh Khoshnevis susține că această tehnologie poate construi o casă “de la A la Z”. Pereții de beton sunt turnați strat peste strat și instalațiile electrice, sanitare sunt montate automat de către sistem în timpul procesului de construcție.

“Countour Crafting” permite crearea a tot felul de forme, dând posibilitatea arhitecților de a-și testa imaginația și de a transpune în realitate orice proiect.

Khoshnevis crede că această inovație va revoluționa felul în care se construiesc casele. El susține că “imprimanta de case” va reduce costurile și mai ales timpul de construire. Profesorul Khoshnevis a spus că o casă de 2.500 sq-ft (232 mp) poate fi ridicată în aproximativ 20 de ore cu ajutorul “Countour Crafting”.

Mai mult, profesorul a sugerat că tehnologia poate fi folosită pentru a construi case pe Lună sau pe Marte.

“Tehnologia Countour Crafting poate construi structuri, locuințe, laboratoare și alte facilități sigure, fiabile și locuibile pe Lună sau pe Marte astfel încât să fie gata înainte de sosirea oamenilor”, citează site-ul inventatorului.

Citește și