Cum reacționează comunitățile musulmane din SUA la moartea lui Osama ben Laden
Comunitățile musulmane din Statele Unite se bucură de moartea lui Osama ben Laden, precizând că amenințarea împotriva țării a dispărut și că în sfârșit a fost făcută dreptate, informează site-ul chicagotribune.com.
Coumunitățile musulmane din Statele Unite se bucură de moartea lui Osama ben Laden, precizând că amenințarea împotriva țării a dispărut și că în sfârșit a fost făcută dreptate, informează site-ul chicagotribune.com.
“În sfârșit a fost făcută dreptate”, a declarat Dr. Zaher Sahloul, președintele Consiliului Organizațiilor Islamice din Chicago.
“Sărbătorim împreună cu restul țării. Acest eveniment încheie acțiunea americanilor de a-și restabili demnitatea și de a face dreptate, lucruri care le-au fost luate la 11 septembrie 2001”, a declarat Bambade Shakoor-Abdullah, director al Centrului Educațional Metrolopitan Chicago de la o școală din South Holland.
“Ne bucurăm împreună cu compatrioții noștri că amenințarea pentru țara noastră și pentru lume s-a încheiat prin eliminarea liderului Al-Qaida. Osama Ben Laden nu a reprezentat niciodată musulmanii sau Islamul”, a declarat într-un comunicat Consiliul pentru Realații Americano-Islamice (CAIR).
Președintele american Barak Obama a exclus musulamanii când a declarat că “Războiul nostru nu este împotriva Islamului”. În plus, și Sahloul explică că războiul este impotriva radicalismului și a extremismului din toată lumea.
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026
-
Compania aeriană cu care zbori a dat faliment? Un proiect care să protejeze banii turiștilor este pe drum. „Principiul e ca toată lumea să-și recupereze banii” VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026