Cum recunosti o interpretare muzicala romaneasca

Orice individ amator de muzica stie sa spuna, cu o nesemnificativa rata de eroare, daca asculta o interpretare romaneasca sau straina. Ati deschis radioul la intamplare si incepe o piesa muzicala. Daca are introducere instrumentala s-ar putea sa ezitati. Am avut dintotdeauna instrumentisti buni, foarte buni, chiar exceptionali. Sorin Tudoran, Ovidiu Lipan, Joseff Kappl ori GŸnter Reininger n-au a se teme de comparatia cu nici un omolog din lume. Stam binisor si la melodii – in majoritatea genurilor, de la romanta si muzica usoara, trecand prin folk si jazz, pana la hard rock. In fine, exista o uriasa masa de texte inepte, totusi poti gasi destule versuri inspirate, mai ales ca nu putine sunt cazurile in care s-a apelat la marii poeti.
Dar cand se aude prima nota scoasa de un glas – zbang!, stii ca e de-al nostru. Si asta chiar daca se exprima in engleza. Ceea ce da specificul muzicii romanesti contemporane (nu vorbesc, fireste, despre zona simfonica), ceea ce o face inconfundabila, sunt vocile. Mai exact, absenta lor.
Mi-am adus aminte de acest trist adevar reascultand (a cata oara?) inregistrarea unui concert din anii ’90 al lui Neil Diamond. Vocea lui patrunde pana in ultima celula, e profunda, vibranta, te copleseste. Si vorbim despre un interpret cotat mai degraba drept liric, cu piese sentimentale – desi n-a ocolit nici zona ritmurilor frenetice. Mai mult, vorbim despre un cantaret (si autor) despre care unele seriale americane fac aproape la fel de mult misto ca si despre Oprah…
Dar Charles Aznavour! Stela Popescu povestea candva ca, ascultandu-l pe scena de la Olympia, i s-a parut ca micutul armean cu figura trista este urias si atat de frumos…
Dar la fel de nemuritorul Adriano Celentano, cu vocea lui guturala! Dar Ian Gillian! – ca sa trecem in alt registru. Si lista poate continua la nesfarsit.
Exista exceptii fericite pe plaiurile noastre? Daca vorbim despre reprezentantii sexului tare, singurul nume care – in opinia mea – intra in discutie este cel al lui Marcel Pavel. Probabil ca nu intamplator tot el este cel care s-a ambitionat sa urmeze Conservatorul la “batranete”. Daca trecem in tabara feminina, la prima vedere (auzire, mai exact) ar fi mai multe voci de calitate. Dar e suficient sa-ti amintesti de Jennifer Rush, ca sa nu mai zic de Janis Joplin, ca sa-ti dai seama ca vorbim despre categorii diferite de greutate. Marea majoritate a vocilor romanesti – fie ele masculine sau feminine – sunt miorlaite, scremute sau, in cel mai fericit caz, modeste.