Cum să chefuim în Lipscani/ de Stelian Țurlea

Un ghid al Lipscanilor*) s-a lansat în urmă cu câteva săptămâni, firește în Centrul vechi, într-unul din zecile localuri ale zonei, “Malagamba”. Cât de mulți mai știu azi cine a fost Malagamba și ce a însemnat el pentru muzică? Cine știe povestea locurilor minunate din centrul istoric și vechi al Bucureștilor pe care le ignorăm de câteva decenii? Cine mai știe istoria Lipscanilor?

De la început Eugen Istodor descrie cu farmec aparte cartierul și mai ales principala stradă, Lipscani: “Lipscaniul de astăzi arată ca o recuzită gata pentru o petrecere care se tot amână: decor de epocă, rochii de mireasă, droguri și iubiri ușoare, cadouri ieftine și antichități, biciclete nebune și ceaiuri nemaiauzite, eco, bio, șaorme, narghilele, excentricități, cool, euforia trăncănelii, party-uri, bețivi, funny, takeaway, crâșme pentru toate buzunarele, dar și un cutremur la pândă gata să prefacă mofturile în praf și pulbere. Are inocența unui copil care și-a făcut un orășel din ce-a priceput el din poveștile bunicilor. Un capriciu omenesc, o bizarerie istorică.”

Eugen Istodor reușește o ispravă literară de invidiat, mai ales că sursele de inspirație sunt minime – nu cred să existe mai multe cărți despre zonă decât degetele de la o mână, oricât ai răscoli în biblioteci. Afli acum: istoria numelui Lipscani, reperele de identificare, cum se ajunge, informații despre accesul în zonă, despre sărbătorile majore (las de o parte faptul că, aici, aproape fiecare zi e o sărbătoare), traseele arhitecturii – franțuzesc-balcanic, “specialitățile românești, traseul “mic-mititel”, Traseul Vald Țepeș, traseul neoclasic, traseul eclectic, traseul etajului nobil, traseul romantic, traseul neoromânesc 1900, traseul bancar-monumental (despre acesta vorbește albumul pe care l-am prezentat pe larg, la această rubrică, în numărul trecut al ziarului), traseul sfinților, dar și traseele restaurantelor și barurilor, dacă zidurile te lasă rece. Nu puteau lipsi sfaturile amănunțite despre viața de noapte, simbolurile locului, motivele pentru a reveni. Pe scurt, “un loc al miracolelor”.

Pentru a afla toate acestea, a le aprofunda și a ni le putea întoarce în mod convingător, Eugen Istodor a petrecut șase luni din viață în Lipscani, a bătut la pas toate străduțele adiacente, a discutat cu locuitorii de drept și cu cei vremelnici, dar și cu autoritățile, i-a privit cum se sprijineau în lopeți pe muncitorii care trebuiau să dea gata demult străzile și pe restauratorii rămași pe gânduri, pentru că nu știu încă de unde să înceapă refacerea clădirilor (și toate, absolut toate clădirile au nevoie de consolidare!), a intrat în toate localurile, la orele cele mai neașteptate, a comandat tot ce i s-a părut specific, dar și tot ce părea să asigure faima unor locuri, a urmărit “băștinași” și turiști.

A ieșit o monografie foarte necesară, cu de toate – istorie, natură, moravuri, povești nebune și fermecătoare, care se continuă cu un substanțial ghid stradă cu stradă – Academiei, Băcani, Blănari, Eugen Carada, Covaci și Soarelui, Doamnei, Ion C. Filitti și pictor Nicolae Tonitza, Franceză, Gabroveni, Ion Ghica și Toma Caragiu, Lipscani și Piața Roma, Pasajul Francez, Pasajul Macca-Villacrosse, Pasajul Șelari, Piața Sf. Anton și strada Căldărari, Sf. Dumitru și Poștei, Smârdan, Stavropoleos, Șelari, Șepcari, Zarafi – toate cu imagini sugestive, cu istoria lor, povestită pe scurt, și, mai pe larg, cu posibilitățile de a chefui. A ieșit, mai ales, un ghid în care ai toate informațiile necesare, poate subiective, dar fără dubiu un prim pas spre promovarea zonei: vei afla cât te costă mâncarea și băutura în fiecare local, oricât de mic, dacă ai sau nu muzică, cum sunt serviciile, cum sunt toaletele, cu ce monedă poți plăti, dacă te vei distra ori nu. Adică un ghid ca la carte!

Dacă nici după acest ghid zona nu va atrage mușterii cu toptanul și nu va renaște, chiar nu se mai poate face nimic!

*) Eugen Istodor – Lipscani. Ghid turistic de chefuri. Versiuni franceză (Mihaela Dobrescu) și engleză (Detentă & loisir) incluse. Editura ART