Cum să te motivezi în viață/ de Ziarul de duminică

Dale Carnegie

Lasă grijile, începe să trăiești

Editura Curtea veche

Traducere din limba engleză de Adriana Ciorbaru. Ediția a patra, revizuită.

Dale Carnegie (1888-1955) a fost un celebru autor american de cărți de literatură despre auto-îmbunătățire, salesmanship (practica de a investiga și a satisface nevoile clienților printr-un proces care să fie eficient, echitabil, sincer, reciproc avantajos și care vizează pe termen lung o relație productivă), vorbit în public și abilități interpersonale. Născut în sărăcie la o fermă din Missouri, a fost autorul cărții How to Win Friends and Influence People (Cum să câștigi prieteni și să influențezi oameni) lansată în anul 1936, un masiv bestseller care a rămas popular până în zilele noastre. De asemenea a mai scris How to Stop Worrying and Start Living (Cum să te oprești din îngrijorare și să începi să trăiești) scrisă în 1948 și alte câteva cărți. Una dintre ideile de bază în cărțile sale este faptul că este posibil să schimbi comportamentul altor oameni prin schimbarea reacțiilor lor.

Problema nu este ignoranța, ci lipsa de acțiune. Scopul acestei cărți este să reafirme, să ilustreze, să scoată la lumină și să glorifice o mulțime de adevăruri vechi și fundamentale, să vă îmboldească și să vă determine să faceți ceva pentru a le aplica. Pe Dale Carnegie îl regăsim în topul celor mai bine vânduți autori din toate timpurile. La jumătate de veac de la moartea lui, atât scrierile, cât și cursurile sale sunt la fel de solicitate ca și în primii ani după lansare.

Iată cum povestește el însuși începturile sale:

„În 1909, eram unul dintre cei mai nefericiți tineri din New York. Ca să-mi câștig pâinea, vindeam autocamioane: dar habar n-aveam cum funcționează un autocamion. Și asta nu era tot: nici nu voiam să aflu! Îmi detestam slujba; îmi detestam traiul într-o cameră mobilată ieftină de pe West Fifty-Sixth Street – în care mișunau gândacii de bucătărie. Țin minte și acum că îmi țineam cravatele atârnate în cui pe pereți; dimineața, când voiam să iau una, gândacii se răspândeau în toate direcțiile. Detestam faptul că eram nevoit să mănânc în restau­rante ieftine și murdare, probabil pline și ele de gândaci de bucătărie.

Mă întorceam în fiecare seară în singuratica mea cameră cu dureri de cap – născute și alimentate de îngrijorare, dezamăgire, amărăciune și revoltă. Mă revoltam fiindcă visurile pe care le nutrisem în timpul colegiului se transformaseră în coșmaruri. Asta era viața? Asta era aventura pe care o așteptasem cu atâta nerăbdare? Asta era tot ce avea să însemne viața pentru mine – o slujba detestabila, o lo­cuința plină de gândaci, o mâncare nedigerabilă și nicio speranță de viitor?… Tânjeam după timpul și liniștea necesare pentru a citi și pentru a scrie cărțile pe care visasem în vremea studenției să le scriu.

Știam că nu aveam decât de câștigat, nimic de pierdut, dacă aș fi renunțat la slujba pe care o detestam. Nu mă interesa să fac o grămadă de bani, dar voiam să trăiesc bine. Pe scurt, ajunsesem la Rubicon -la acel moment hotărâtor cu care se confruntă cei mai mulți dintre tineri atunci când pornesc în viață. Așa că am luat o hotărâre – și ea mi-a schimbat complet viitorul. Mi-a făcut restul vieții fericit și plin de satisfacții, dincolo de aspirațiile mele cele mai utopice.

Iată care a fost hotărârea mea: să mă las de slujba pe care n-o puteam suferi și, pentru că studiasem patru ani Pedagogia la State Teachers College din Warrensburg, Missouri, să îmi câștig traiul ținând cursuri pentru adulți, la seral. Astfel, aș fi avut întreaga zi la dispoziție ca să citesc, să pregătesc cursuri, să scriu romane și poves­tiri. Voiam să trăiesc pentru a scrie și să scriu pentru a trăi.

Ce materie aș fi putut preda adulților la seral? Privind înapoi și evaluându-mi propria educație, am văzut că pregătirea și experiența de a vorbi în public îmi aduseseră mai multe foloase în afaceri – și în viață – decât toate celelalte materii studiate în colegiu la un loc. De ce? Pentru că îmi izgoniseră timiditatea și lipsa de încredere în mine și îmi dăduseră curaj și siguranță în a trata cu oamenii. Mă făcu­seră, de asemenea, să înțeleg că în frunte ajunge, de obicei, acela care se poate ridica și spune ce gândește.

Am candidat pentru un post de profesor la cursurile serale atât la Universitatea Columbia, cât și la Universitatea din New York, dar ambele au hotărât că pot să se descurce și fără ajutorul meu.

Atunci am fost dezamăgit – dar acum îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-au refuzat, fiindcă am început să predau cursuri serale la Y.M.C.A.( Young Men Christian Associalion – Asociația Creștină a Tinerilor) , unde trebuia să am rezultate concrete, și încă repede. A fost o adevărată provocare. Oamenii aceia nu veneau la cursurile mele pentru diplome sau prestigiu social. Veneau dintr-un singur motiv: pentru că voiau să-și rezolve problemele. Voiau să fie capabili să se ridice în picioare și să spună câteva cuvinte într-o ședință de afaceri fără să leșine de frică. Agenții de vânzări voiau să fie în stare să treacă pe la un client dur fără a da de trei ori ocol clădirii pentru a-și face curaj. Voiau să-și dezvolte echilibrul și încrederea în sine. Voiau să avanseze în afaceri. Voiau să aducă mai mulți bani acasă. De vreme ce ei își plăteau cursurile în rate – și încetau să plătească dacă nu aveau rezultate imediate -, iar eu nu primeam salariu, ci un procentaj din profit, trebuia să fiu eficient dacă voiam să am ce mânca.

Simțeam în acel moment că, predând, sunt oarecum în dezavantaj. Dar acum știu ce experiență neprețuită câștigam. Trebuia să îmi motivez studenții. Trebuia să îi ajut să își rezolve problemele. Trebuia să fac fiecare lecție atât de incitantă, încât să dorească să revină.