Cum se castiga un loc pe Aleea Scriitorilor

In viata literara din Romania se extinde un obicei rusinos: regizarea succesului. Pe multi autori nu-i mai intereseaza sa-i emotioneze pe cititori, sa-i cucereasca, sa se faca admirati de ei, ci sa li se recunoasca, formal, calitatea de scriitori.
De fapt, sintagma “regizarea succesului” este prea eleganta pentru a defini fenomenul. Este vorba, in realitate, de stradania unor autori de a obtine succesul cu forta. Nu se mai practica seductia, ci violul.
Actiunea incepe cu luarea cu asalt a redactiilor. Solicitantii se poarta ca si cum ar fi venit la o primarie pentru a-si cere un drept al lor, inalienabil. Ei uita ca este vorba de institutii particulare, care pot accepta sau refuza sa-i publice in functie de criteriile lor estetice.
La fel de insistenti sunt autorii lipsiti de talent (dar si unii talentati) cand se adreseaza editurilor. Nu-i intereseaza ca produsul muncii lor nu are cautare, ca librarii refuza sa-l difuzeze, ca publicul il ignora. Pentru ei tiparirea unei carti reprezinta exclusiv un mijloc de a-si crea obsedantul statut de scriitori.
La nevoie gasesc finantatori pentru a-si publica scrierile: directori de banci sau de crescatorii de pasari sau de restaurante care, necunoscand ierarhia de valori din lumea literara, cred in mod gresit ca fac un gest de sprijinire a culturii romane investind bani in orice fel de carti.
Urmeaza lungile si extenuantele batalii pentru premiile literare, pentru smulgerea unor cronici favorabile de la criticii literari, pentru participarea la festivaluri de literatura, pentru intrarea in Uniunea Scriitorilor, pentru traducerea “operei” in alte limbi, pentru prezentarea ei in manualele scolare.
Momentul apoteotic il constituie aparitia (si ea aranjata) a unei monografii despre ambitiosul autor, monografie in care sunt transcrise la sfarsit, tot felul de “referinte critice”, inclusiv frazele binevoitoare rostite, la chefuri, de diversi critici literari, ca si fotografii din albumul familiei, insotite de explicatii de genul: “mama scriitorului, privind in zare, cu gandul la regatul cuvintelor peste care va domni fiul ei”.
Avand acte de identitate de scriitor (fie si falsificate), eroul nostru organizeaza “lansari”, participa la emisiuni TV, isi pune pe usa de la intrarea in apartament o tablita pe care scrie “X – membru al Uniunii Scriitorilor”. Chiar si dupa moarte se mai agita putin ca sa fie ingropat intr-un cimitir select, pe Aleea Scriitorilor.