Versiunea completă
Ziarul de Duminică

Cum se poate pierde un Nobel...

Aquaporina. Sub aceasta denumire cu sonoritati pretioase se ascunde una dintre marile descoperiri stiintifice ale momentului, rod al activitatii de cercetare de mai multe decenii a profesorului clujean Gheorghe Benga, seful Catedrei de Biologie Celulara si Moleculara din cadrul Universitatii de Medicina si Farmacie "Iuliu Hatieganu" din Cluj-Napoca

Radu Constantinescu · 10 noiembrie 2003 · 4 min de citit



Aquaporina. Sub aceasta denumire cu sonoritati pretioase se ascunde una dintre marile descoperiri stiintifice ale momentului, rod al activitatii de cercetare de mai multe decenii a profesorului clujean Gheorghe Benga, seful Catedrei de Biologie Celulara si Moleculara din cadrul Universitatii de Medicina si Farmacie “Iuliu Hatieganu” din Cluj-Napoca. Si totusi, aceasta descoperire a incununat cu laurii Premiului Nobel pentru chimie 2003 nu fruntea romanului, ci a unui cercetator american, Peter Agre, care a abordat acelasi subiect si a obtinut aceleasi rezultate, dar cu… doi ani mai tarziu decat savantul nostru.



Ceea ce profesorul Benga a comunicat lumii intregi in 1986, prezenta si localizarea unei proteine canal pentru apa in membrana celulei rosii sanguine umane, a fost “descoperit” de savantul american abia in 1988. Pentru a preintampina orice suspiciune legata de prioritatea romaneasca a descoperirii, va prezentam in continuare cronologia evenimentelor. Iata cum s-au succedat acestea:



1983 – profesorul Gheorghe Benga si colaboratorii (Octavian Popescu, Victor I. Popa si Ross P. Holmes) incep cercetarea in domeniu.



1986 – pentru prima data este identificata sau “vazuta” proteina canal pentru apa. In acelasi an, experientele de marcare sunt confirmate si extinse, iar in urmatorii 2-3 ani descoperirea este prezentata in numeroase publicatii internationale de specialitate, cum ar fi Biochemistry sau Eur Cell Biol.



1988 – Peter Agre “vede” la randul sau proteina si, in plus, o purifica datorita tehnologiei performante de care dispune.



1990 – un alt cercetator american, Parker, ii sugereaza lui Agre pentru prima data, intr-o discutie personala, ca noua proteina ar putea fi canalul pentru apa.



1992 – proteina este din nou identificata de Agre, care ii gaseste functia ei principala, proprietatea de a transporta apa.



1993 – Agre redenumeste proteina aquaporina 1.





– Nu era alta descoperire, domnule profesor Benga?



– Asa cum am specificat in Petitia pe care o voi trimite la sfarsitul lunii noiembrie Comitetului Nobel Stockholm, comunitatii stiintifice academice si mass-media din intreaga lume, este evident ca ceea ce am identificat noi prin experienta de marcare este aceeasi proteina purificata mai tarziu de Agre, deoarece el a mentionat aceleasi caracteristici definite anterior si de noi.



– Si nu v-a citat?



– Agre si colaboratorii lui au citat lucrarea noastra din 1983, dar n-au citat niciodata lucrarea de referinta din 1986. In schimb, s-au referit la lucrarile altor cercetatori americani care au identificat un “por” nespecific care ar permite permeatia anionilor, cationilor, neelectrolitor si a apei, desi, in tot acest timp, noi am argumentat puternic ca in membrana celulei rosii sanguine umane exista intr-adevar canale pentru apa si am indicat modul in care proteinele canal pentru apa specifice pot fi caracterizate in continuare prin purificare si reconstituire in liposomi.



– Deci, prioritatea cercetarii romanesti este indubitabila?



– Absolut. Pentru a fi si mai convingator, permiteti-mi urmatoarea comparatie, pe care o fac si in Petitia amintita: lucrarile noastre de referinta din 1986 pot fi comparate cu prima detectare a unui copil “in utero” prin ultrasonografie, deoarece noi am descoperit una dintre componentele esentiale ale “copilului aquaporina” (o greutate moleculara de 35-60 kDa pentru componenta glicozilata); de asemenea, noi am indicat modul de a recunoaste copilul dupa nastere (printre alti copii din grupul sau): plasand copii izolati intr-un anumit mediu si asa cerandu-le sa efectueze aceeasi proba (a se citi studii de reconstituire in liposomi si masurarea permeabilitatii pentru apa), ca si atletii intr-o proba de alergare. Acesta era singurul mod de a sti daca intr-adevar copilul este cel mai rapid alergator si nu doar unul care ajuta (prin diverse mijloace) pe un alt copil sa fie cel mai rapid alergator. Un nou “copil” a fost observat in 1988 de Agre si colaboratorii, totusi numai in 1992 copilul pe care noi l-am detectat prima data a fost recunoscut ca avand calitatile prezise.



Descoperirea aquaporinei a deschis calea unor numeroase cercetari de biochimie, fiziologie si genetica asupra canalelor pentru apa in organismele bacteriilor, plantelor si mamiferelor. Rezutatele obtinute sunt mai mult decat incurajatoare pentru extrapolarea concluziilor si in ceea ce priveste corpul uman.



In apararea profesorului Gheorghe Benga, mai multi oameni de stiinta din tara si strainatate au deschis o lista de semnaturi pentru a sustine Petitia. Asa cum a subliniat profesorul Benga intr-o conferinta de presa sustinuta la Cluj, la sfarsitul saptamanii trecute, Petitia are, deja, sute de semnaturi. “Eu nu contest – a declarat savantul roman – valoarea stiintifica a cercetarii lui Agre, dar consider ca descoperirea mea trebuie sa fie creditata in mod adecvat de catre Comitetul Premiului Nobel.” Cu alte cuvinte, ceea ce doreste savantul roman nu este anularea Premiului, ci recunoasterea contributiei sale esentiale la descoperirea care i-a adus lauri doar lui Agre.



Se va face dreptate in cele din urma? Istoria Premiului Nobel este plina de omisiuni si nedreptati care nu au fost niciodata corectate, deoarece Comitetul nu accepta contestatii si nu a revenit niciodata asupra deciziilor sale. Si, totusi, profesorul Benga persevereaza; daca nu pentru triumful adevarului in cazul sau, atunci macar pentru ca istoria sa nu se mai repete.

Citește și