Versiunea completă
Business Hi-Tech

Cum va folosi Apple muntele de lichidități de aproape 100 de miliarde de dolari

Compania americană Apple a anunțat că va folosi o parte din lichiditățile de aproape 100 de miliarde de dolari pe care le are pentru a plăti dividende și a răscumpăra acțiuni, scrie BBC News.

Alexandru Matei · 19 martie 2012 · 1 min de citit

Compania americană Apple a anunțat că va folosi o parte din lichiditățile de aproape 100 de miliarde de dolari pe care le are pentru a plăti dividende și a răscumpăra acțiuni, scrie BBC News. Dividendul va avea o valoare de 2,65 dolari/acțiune și va fi plătit trimestrial începând cu luna iulie.

Compania va răscumpăra acțiuni proprii în valoare de 10 miliarde de dolari începând din exercițiul financiar următor, adică din luna septembrie. La finalul anului trecut, Apple a anunțat că are lichidități în valoare de 97,6 miliarde de dolari. Este de așteptat ca din acești bani să fie folosiți 45 de miliarde de dolari în următorii trei ani.

“Am folosit o parte din lichidități pentru a face investiții importante în afacerile noastre prin creșterea fondurilor puse la dispoziție pentru cercetare și dezvoltare, achiziții, deschiderea de noi magazine, plăți strategice și cheltuieli de capital în lanțul nostru de distribuție”, a spus directorul executiv Tim Cook (foto).

“Veți mai vedea astfel de lucruri și pe viitor.” “Chiar și cu aceste cheltuieli vom avea la dispoziție bani pentru oportunități strategice sau pentru a ne derula activitatea normal. Vom lansa un program de răscumpărare de acțiuni și vom plăti dividende.”

Este prima dată după 1995 când Apple plătește dividende. Acțiunile gigantului au trecut recent de pragul de 600 de dolari, compania fiind cea mai mare în funcție de capitalizarea bursieră, cu o valoare de peste 500 de miliarde de dolari. În urmă cu zece ani, acțiunile Apple se tranzacționau la 10 dolari.

Citește și