Cum vă place… gimnastica ?/ de Radu Constantinescu

După apariția în Anglia, în 1964, a celebrului volum  Shakespeare, Contemporanul nostru de Jan Kott, o adevărată revoluție s-a  produs pe scenele teatrale ale lumii. Stimulați de reflecțiile exegetului, mai toți regizorii au încercat să identifice semnificațiile actuale ale pieselor shakespeareane, montările după piesele marelui Will începând să îmbrace haine noi, unele de o originalitate extremă. Bibliografia subiectului este copleșitoare, ilustrând inepuizabile soluții regizorale și scenografice. Nu altfel a procedat și regizorul maghiar Péter Uray, în spectacolul Cum vă place, recenta premieră a Teatrului Național din Cluj Napoca.

Conflictul comediei, scrisă în anul 1599, este bine cunoscut. Frederic își alungă fratele mai mare de pe domeniile sale. Acesta se retrage în Pădurea Ardeni, însoțit de apropiații săi. Aici vor veni ca printr-o atracție magică și alte personaje, inclusiv fratele urzurpator, chinuit de remușcări. Drumul personajelor se va încrucișa în pădurea miraculoasă, pentru ca, în cele din urmă, întâlnirile neașteptate și regăsirile fericite să se finalizaze cu mai multe căsătorii.

Pornind de la piesa lui Shakespeare, Uray a conceput un spectacol gestual, al mișcării totale și mai puțin al dialogului. Regizorul descompune textul ca pe un puzzle și îl recompune fragmentar, după necesități, extinzând unele scene (lupta dintre Charles și Orlando, evocată în piesă într-un singur rând, se consumă amplu, spectaculos și savuros în spectacol), dar comprimând sau eliminând altele. Replicile sunt reduse la maximum (în primul sfert de oră după ridicarea cortinei, publicul are impresia că asistă la un spectacol de pantomimă !) și chiar dacă celebrele monologuri (pe care regizorul le păstrează) nu sunt modificate, ele capătă o „înfățișare” nouă. În loc de vorbe – mișcare, cât mai multă mișcare, adesea browniană, acrobații, salturi, sărituri, rostogoliri, contorsionări ale corpului. O veritabilă gimnastică scenică sugerează liniile acțiunii. Cu alte cuvinte, o vizualizare a piesei shakespeareane !

Și totuși, aceasta își păstrează farmecul delicat și umorul suculent, dar este simplificată la liniile sale esențiale; de pildă, „jocurile dragostei” din Pădurea Ardeni sunt esențializate, unele personaje nu mai apar, iar declarațiile de iubire au fost înlocuite cu aceeași gimnastică corporală expresivă. Plastica este desăvârșită, scenografia minimă semnată de Adriana Grand fiind substituită de scenografia vivantă a corpurilor umane. Aș îndrăzni să spun că Péter Uray este un Arcimboldo care pictează cu trupuri.

Fascinația inefabilă a spectacolului este, din păcate, adumbrită în prima sa parte de o artificialitate simplificatoare ca urmare a metaforei-clișeu, uzată de atâta întrebuințare în lumea teatrului dramatic și liric, prin care regizorul vrea să sugereze problematica tiraniei, a spațiului concentraționar, a conducerii absolutiste. Povestea lui Shakespeare este translată de regizor într-o lume militarizată, neonazistă, și începe cu o …lovitura de stat prin care Ducele și întreaga lui curte este deportată. În continuare, însă, intriga shakespeareană și poveștile sale de dragoste își reintră în drepturi și se dezvoltă firesc într-o compoziție în care vizualul, așa cum spuneam, este de o expresivitate copleșitoare.

Un spectacol de o asemenea natură ar fi fost imposibil de realizat fără o admirabilă trupă de actori care a trecut cu brio examenul dificil la care a fost supusă. I-aș menționa, în primul rând, pe Cristian Grosu, Cristian Rigman, Cătălin Codreanu, Miron Maxim și Matei Rotaru alături de Enikő Györgyjakab, Sânziana Tarța, Anca Hanu și Irina Wintze. Alături de ei, întreaga distribuție și-a demonstrat virtuozitatea la muzică, dans și…gimnastică ! Cum vă place ? Spectatorii au fost încântați. Vom mai auzi de această montare la viitoarele confruntări teatrale interne și internaționale.

Péter Uray, cel care semnează regia, coregrafia și selecția muzicală a spectacolului, este coregraf, regizor și profesor de mișcare în Ungaria. Este fondator și director artistic al Bolero Theatre și Panboro Theatre din Budapesta, dar și al M Studio din Sfântu Gheorghe. A regizat numeroase spectacole de teatru fizic și teatru de mișcare la Teatrul Panboro (Ritualul primăverii, Vendetta după Garcia Lorca, In Transit, Macbeth, Beautiful Whiteness după Trei surori de Cehov), la Aglija Theater Studio și Russian Drama Theatre din Vilnius (Parlando Rubato și Romeo & Julieta), la Teatrul Katona József din Budapesta (The Taste of your Blood), la Ansamblul Roundtable din Budapesta (The Devil Hunt), la Figura Studio Theatre din Gheorgheni (The Mill, Tearer), la Csiky Gergely Theatre din Kaposvár (Savages), la Udvarhely Táncműhely din Odorheiu Secuiesc (What you will… or prologue for the Twelfth nigh), la Teatrul de Nord din Satu Mare (Witch-Hunt, după The Crucible de A. Miller).

A realizat coregrafia la spectacole regizate de Mihai Măniuțiu, József Kelemen, János Mohácsi,  László Bocsárdi.

Pentru creațiile sale, Péter Uray a primit numeroase premii.