Versiunea completă
Profesii

Curs postunversitar pentru cei care vor sa se specializeze in concurenta

Curs postunversitar pentru cei care vor sa se specializeze in concurenta

Miruna Lebedencu · 31 octombrie 2004 · 1 min de citit



Academia de Studii Economice Bucuresti, Facultatea Finante, Asigurari, Banci si Burse de Valori, in parteneriat cu Colegiul Consilierilor Juridici Bucuresti, organizeaza cursul postuniversitar “Cultura concurentei”.



“Inexistenta consilierilor specializati in concurenta si combaterea practicilor anticoncurentiale, in promovarea initiativei fara obstacole concurentiale si in aplicarea regulilor concurentei agentilor economici au determinat corpul nostru profesional ca impreuna cu ASE sa creeze acest curs”, a decarat Adrian Butoianu, reprezentantul Colegiului Consilierilor Juridici.



Cursul, care va incepe in a doua decada a lunii noiembrie, se adreseaza consilierilor juridici, avocatilor, notarilor, economistilor, managerilor, administratorilor societatilor comerciale, functionarilor publici, etc.



“Pentru a participa la acest curs, persoanele interesate trebuie sa fie absolvente de invatamant superior si trebuie sa depuna un dosar care sa contina copie dupa diploma de studii, copie dupa actul de identitate, un dosar cu sina si optional – adeverinta de la locul de munca. Dosarul trebuie depus sau trimis Colegiului Consilierilor Juridici”, a mai spus Butoianu.



Durata cursului este de 180 de ore, desfasurate pe parcursul anului universitar 2004 – 2005. Cursurile se desfasoara sub forma invatamantului la distanta, in varianta virtuala. Cursantii inscrisi beneficiaza de cursuri virtuale, tutoriale on-line, teste on-line, forum de discutii, biblioteca de discutii, biblioteca electronica, webmail, module de cursuri inregistrate video si audio. Modulele “Cultura Concurentei” sunt: Preturi si concurenta; Intelegeri anticoncurentiale; Monopoluri si abuzuri de pozitie dominanta; Concentrarile economice; Ajutorul de stat; Dreptul european al concurentei si Managementul strategic si comunicarea in afaceri.



Taxa de participare este de 499 de euro, pentru plata in doua transe egale (la inscriere si pana la 1 februarie 2005) sau 399 de euro pentru plata integrala la inscriere.



Absolventii primesc diplome si certificate de absolvire emise de Academia de Studii Economice Bucuresti si Colegiul Consilierilor Juridici Bucuresti, recunoscute conform normelor specifice in vigoare.
miruna.lebedencu@zf.ro

Citește și