Cursul de schimb a urcat aproape de maximul anului, luni dimineață
Cursul a urcatîn prima oră a ședinței interbancare, aproape de nivelul pe care nu l-a mai atins din data de 7 ianuarie, pe fondul pesimismului investitorilor cauzat de taxa pe depozite bancare pe care Cipru trebuie să o aplice pentru a primi ajutor financiar din partea zonei euro.
La deschidere euro a fost cotat la 4,3960 – 4,4025 lei, cu 0,45 – 0,95 bani peste nivelurile de vineri din jurul orei 16:30, de 4,3915 – 4,3930 lei/euro.
Ulterior, cotațiile au continuat să urce, în cadrul unor tranzacții cu volume peste media ședințelor precedente, iar cel mai ridicat nivel tranzacționat a fost de 4,4190 lei/euro.
În jurul orei 10:00, băncile cotau euro la 4,4150 – 4,4190 lei, respectiv cu 2,35 – 2,6 bani peste nivelurile de la finalul ședinței de vineri. Astfel, leul era în scădere cu aproape 0,6% în raport cu euro.
Cursul de schimb nu a mai fost peste nivelul de 4,42 lei/euro din data de 7 ianuarie.
După prima oră a ședinței interbancare de la București, forintul se deprecia cu 0,3%.
În același timp, zlotul era în stagnare, pe fondul așteptării intrării de valută din partea investitorilor străini care vor participa la o oferte publică a unei companii din Polonia.
“Sentimentul este negativ pe piețe din cauza situației din Cipru. Decizia privind taxarea depozitelor bancare din Cipru a afectat în primul rând cursul euro/dolar, care a urcat cu 1%”, a afirmat un dealer.
Miniștrii de Finanțe ai statelor din zona euro au convenit, sâmbătă, taxarea depozitelor bancare din Cipru, parte a unui pachet de ajutor financiar de 10 miliarde de euro. Taxa se va situa la 6,75% pentru depozitele de până la 100.000 de euro și la 9,9% pentru cele care depășesc acest prag.
Cursul de referință anunțat vineri de Banca Națională a României (BNR) a scăzut cu 0,35 bani, la 4,3940 lei/euro, după cinci sesiuni consecutive de creștere. În sesiunea de joi, cursul a fost de 4,3975 lei/euro.
Leul a recuperat vineri și în raport cu dolarul american, iar cursul a scăzut cu 3,61 bani, de la 3,3997 lei/dolar la 3,3636 lei/dolar.
În același timp, rata de referință pentru francul elvețian a crescut ușor, de la 3,5646 lei/franc la 3,5677 lei/franc.
Cursurile leu/dolar și leu/franc elvețian sunt calculate de Banca Națională a României în funcție de paritatea leu/euro și ratele de schimb euro/dolar și euro/franc elvețian.
Totodată, dobânzile la lei pentru plasamentele pe termen de o zi sunt de 1,5%- 2,5% pe an, peste cele practicate vineri, de 1,02% – 1,52%. Dobânzile sunt în continuare sub rata dobânzii de politică monetară a BNR, de 5,25% pe an, datorită surplusului de lei din piață.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026