Cursul fluctua sub 4,4850 lei/euro spre finalul zilei
Cotațiile monedei naționale fluctuau în jurul nivelului de 4,4850 lei/euro spre finalul sesiunii interbancare de joi, într-o piață liniștită, potrivit dealerilor.
În jurul orei 16:30, schimburile se perfectau la 4,4815 – 4,4840 lei/euro, sub nivelurile de miercuri de la aceeași oră, de 4,4870 – 4,4880 lei/euro.
La deschidere euro a fost cotat la 4,4805 – 4,4840 lei, iar în prima parte a zilei cursul a atinc un minim de 4,4740 lei/euro.
Potrivit dealerilor, jucătorii nu au reacționat la datele anunțate joi de INS, care au confirmat estimările “semnal” privind creșterea economică, de 0,5% în al doilea trimestru față de primele trei luni și 0,8% la semestru. PIB a ajuns astfel la jumătatea anului la 248,592 miliarde lei, susținut de creșterile din construcții și activități profesionale și de servicii.
Spre jumătatea zilei cursul a început însă să urce treptat, iar în jurul orei 13:00 operațiunile se perfectau la 4,4810 – 4,4825 lei/euro. În a doua parte a zilei, cotațiile au urcat nesemnificativ.
În schimb, forintul s-a depreciat cu circa 1,6% față de dolar. FMI cere Ungariei să îndeplinească o serie de condiții dure în schimbul unui acord, potrivit unei “liste a morții” prezentată liderilor partidului de guvernământ Fidesz, iar premierul Viktor Orban a calificat prea dure condițiile impuse.
Banca Națională a României (BNR) a publicat un curs de referință de 4,4816 lei/euro, cu 1,24 bani mai redus față de ziua precedentă. În sesiunea de miercuri, euro a fost cotat la 4,4940 lei.
Totodată, rata oficială pentru moneda americană a coborât cu 3,01bani, 3,5536 lei/dolar, iar cursul pentru francul elvețian a scăzut la 3,7203 lei/franc.
Dobânzile practicate joi de bănci pentru depozitele plasate (ROBID) și atrase (ROBOR) cu scadența la o zi se plasau la 4,76 – 5,26%, nivel similar cu cel de miercuri. În același timp, randamentele cu scadența la o săptămână au urcat ușor, de la 4,84 – 5,34% la 4,88 – 5,38% pe an.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026