Cursul oscila aproape de 4,27 lei/euro după primele transferuri
Moneda națională se tranzacționa la cotații apropiate de 4,27 lei/euro la deschiderea sesiunii interbancare de vineri, pe o piață liniștită, după ce joi seară s-a apreciat semnificativ, în urma măsurilor anunțate de Banca Centrală Europeană în coordonare cu celelalte mari bănci centrale.
În debut, schimburile se perfectau la 4,2650 – 4,2685 lei/euro, nivel similar cu cel de la închiderea ședinței precedente.
Ulterior, cursul a urcat ușor, până la 4,2700 – 4,2720 lei/euro, în linie cu valutele din regiune, care afișau de asemenea corecții ușoare. Potrivit dealerilor, sentimentul rămâne pozitiv, investitorii sperând că miniștrii europeni ai Finanțelor ar putea anunța o măsură importantă de combatere a crizei.
Banca Centrală Europeană a anunțat joi măsuri coordonate împreună cu celelalte mari bănci centrale pentru înlesnirea accesului la finanțare în dolari pentru băncile din zona euro.
Banca Națională a României (BNR) a anunțat joi un curs de referință în urcare cu 0,54 bani, de 4,2940 lei/euro, reprezentând un nou maxim al anului, în urma deprecierii accentuate a leului de la începutul sesiunii.
Pentru moneda americană BNR a afișat un curs cu 2,19 bani mai redus, de la 3,1346 unități la 3,1127 lei/dolar. Rata de schimb pentru francul elvețian a scăzut cu 0,66 bani, de la 3,5631 unități la 3,5565 lei/franc.
Optimismul de pe piețele internaționale a redus tensiunea și de pe piața monetară, astfel că dobânzile practicate dimineață de băncile comerciale pentru sumele plasate pe termen de o zi au revenit la 4,5% – 5%, de la 4,8 – 5,3% joi.
-
Bogdan Bălașa, director general HILS development: Noile generații, Gen Z și Alpha, vor fi mult mai interesate în viitor să se mute într-un apartament nou, într-un imobil nouComunicate Construcții · 15 noiembrie 2026
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026