Versiunea completă
Bănci și Asigurări

Cursul se stabilizează sub 4,46 lei/euro, pe volume foarte mici

Leul s-a apreciat spre finalul sesiunii interbancare de ieri, cotațiile coborând sub 4,46 lei/euro, într-o piață cu volume reduse de tranzacționare, în contextul în care sentimentul de pe piețele financiare rămâne negativ.

Monica Juganaru - Mediafax · 14 iunie 2012 · 1 min de citit

Leul s-a apreciat spre finalul sesiunii interbancare de ieri, cotațiile coborând sub 4,46 lei/euro, într-o piață cu volume reduse de tranzacționare, în contextul în care sentimentul de pe piețele financiare rămâne negativ.

Spre finalul ședinței de ieri, euro era cotat la 4,4580 – 4,4585 lei, cel mai redus nivel al zilei. La jumătatea sesiunii, volumele de valută tranzacționată crescuseră semnificativ, iar dealerii spun că banca centrală a intervenit din nou indirect pentru susținerea leului. Evenimentele politice de pe plan local nu au avut un impact vizibil asupra leului, potrivit dealerilor.

“Cu un nivel de încredere în jur de 20%, o încercare de suspendare a președintelui ar putea avea succes, însă probabil ar avea un impact negativ asupra piețelor leului”, potrivit unui raport al ING Bank. BNR a stabilit joi un curs de referință apropiat de cel de miercuri, la 4,4595 lei/euro.

Băncile practicau joi dimineață dobânzi de 4,98% – 5,43% pe an pentru plasamentele cu scadență la o zi, ușor mai sus față de cele de miercuri. Dobânzile practicate pentru sumele plasate pe termen de o săptămână au stagnat la 4,96 – 5,46% pe an.

Citește și