Cursul valutar luni dimineață: Euro a scăzut ușor, la 4,3220 - 4,3230 lei
Cursul a scăzut ușor în prima oră a ședinței, la 4,3220 - 4,3230 lei/euro, aprecierea leului fiind, însă, mai lentă decât a monedelor statelor din regiune, mișcările fiind susținute de așteptările jucătorilor că liderii statelor din zona euro vor stabili o soluție pentru criza datoriilor suverane.
Cursul a scăzut ușor în prima oră a ședinței, la 4,3220 – 4,3230 lei/euro, aprecierea leului fiind, însă, mai lentă decât a monedelor statelor din regiune, mișcările fiind susținute de așteptările jucătorilor că liderii statelor din zona euro vor stabili o soluție pentru criza datoriilor suverane.
Primele tranzacții de luni au fost realizate la 4,3300 – 4,3310 lei/euro, ușor peste ultimele cotații de vineri, de 4,3275 – 4,3300 lei/euro.
Ulterior, unele ordine de vânzare de euro au dus cursul până la un nivel minim al primei ore de 4,3200 – 4,3220 lei/euro, iar volumele de valută tranzacționate au fost peste rulajele de la deschiderea ședințelor precedente.
La puțin timp după ora 10:00, euro era cotat la 4,3220 – 4,3230 lei, respectiv cu 0,55 – 0,7 bani sub închiderea de vineri.
“Așteptările jucătorilor pentru soluționarea crizei datoriilor statelor din zona euro sunt mari, deși liderii europeni au cam amânat în acest week-end stabilirea unei soluții. Rămâne de văzut ce se va întâmpla la summitul de miercuri, când premierii și președinții statelor din zona euro se vor întâlni pentru a discuta planuri și acțiuni pentru a găsi o soluție la această criză”, a afirmat un dealer.
După prima oră a ședinței de la București, leul se aprecia cu 0,1% în raport cu euro, iar zlotul și forintul se întăreau cu 0,4% și, respectiv, cu 0,6%.
Banca Națională a României (BNR) a anunțat vineri un curs de referință cu 0,13 bani mai redus, de 4,3295 lei/euro.
Leul a continuat să se deprecieze în raport cu dolarul american, iar cursul de referință a urcat cu 0,69 bani, de la 3,1371 lei/dolar la 3,1440 lei/dolar.
Pentru francul elvețian, paritatea a crescut mai accentuat, cu 2,11 bani, de la 3,5015 lei/franc la 3,5226 lei/franc.
Dobânzile practicate de băncile comerciale pentru plasamentele cu scadență la o zi au urcat de la 2,26 – 2,76%, la 5,5% – 6%, întrucât luni a început o nouă perioadă în care băncile trebuie să constituie rezervele minime obligatorii cerute de BNR.
-
Jensen Huang le-a adus europenilor speranță că pot concura în cursa pentru relevanță în era AI. Miza scandalului Nvidia pentru Europa și Europa de EstBusiness Internaţional · 15 noiembrie 2026
-
Reff&Asociații, 20 de ani. Cum arată viitorul pieței de avocatură în epoca AI. „Marea oportunitate cu AI nu este să facem lucrurile mai repede, ci să facem lucruri pe care nu le-am mai făcut niciodată“Special · 15 noiembrie 2026
-
Dacia a avut cel mai slab octombrie de la criza microcipurilor din 2021: doar 20.373 de mașini la Mioveni, cu o treime sub nivelul de anul trecutAuto · 15 noiembrie 2026