Cursul valutar miercuri dimineață: leul prinde puteri
Cursul de schimb a scăzut ușor în prima oră a ședinței interbancare de miercuri în linie cu aprecierea moderată înregistrată de monedele statelor din regiune, însă volumele de valută tranzacționate pe piața locală au continuat să fie reduse.
Primele transferuri au fost realizate la 4,3280 – 4,3300 lei/euro, paritate în imediata apropiere a ultimelor cotații de marți, de 4,3290 – 4,3310 lei/euro.
Ulterior, paritatea a continuat să scădă lent, astfel că la ora 10:00, băncile cotau euro la 4,3230 – 4,3260 lei, respectiv cu 0,6 – 0,5 bani sub închiderea ședinței precedente. Totuși, volumele de valută tranzacționată au fost reduse, la fel ca în ședințele precedente.
“Aprecierea ușoară a leului în prima oră a fost în linie cu mișcarea valutelor din regiune. Evoluția este determinată de creșterile înregistrate de bursele din Asia, însă se pare că jucătorii redevin prudenți, după ce bursele europene au deschis în scădere. Astfel, monedele statelor din regiune au trecut pe stagnare, însă leul se menține pe o ușoară apreciere”, a afirmat un dealer.
Cursul de referință anunțat marți de BNR a crescut cu 2,59 bani, la 4,3312 lei/euro, de la 4,3053 lei/euro luni.
Leul s-a depreciat mai lent în raport cu dolarul american, iar referința a crescut cu 1,15 bani, de la 3,1738 lei/dolar la 3,1853 lei/dolar.
BNR a anunțat un curs în creștere și pentru francul elvețian, de 3,5015 lei/franc, cu 2,44 bani peste nivelul de luni, de 3,4771 lei/franc.
Băncile comerciale au afișat miercuri dimineață dobânzi pentru sumele plasate pe termen de o zi de 5,25% – 5,75%, foarte apropiate de cele practicate marți.
-
Interviu ZF. Nicoleta Deliu-Pașol, directorul de comunicare al BCR: „Mi-ar plăcea ca toți tinerii să înțeleagă că, dacă încep să economisească sume mici, dar de foarte devreme pot să ajungă să aibă semnificativ mai mulți bani decât cineva de 40-50 de ani, care își permite să economisească de 4-5 ori mai mult decât ei”Bănci și Asigurări · 13 noiembrie 2026
-
Prima veste bună după mai bine de un an. Economia începe să își revină: T3 marchează prima creștere economică față de trimestrul anterior, +2,1%, peste așteptări, ceea ce face ca la 9 luni scăderea din prima jumătate a anului să se reducăZF 24 · 13 noiembrie 2026
-
Digi Communications a trecut pe o pierdere de 9 mil. euro în T3 2026, față de un profit de 17 mil. euro anul trecut, deși veniturile au crescut cu 13%, la 633 mil. euroZF 24 · 13 noiembrie 2026