Curtea de Conturi: nereguli la privatizarile Rafo si Aro
Curtea de Conturi: nereguli la privatizarile Rafo si Aro
Curtea de Conturi a Romaniei a identificat in urma unor controale o serie de nereguli majore in procesul de privatizare a societatilor Rafo Onesti si Aro Campulung, iar rapoartele au fost transmise Parchetului si Departamentului National Anticoruptie (DNA).
“Daca nu ar fi fost probleme juridice care tin de penal, nu am fi transmis aceste rapoarte la Parchet, care va stabili raspunderea persoanelor nominalizate in aceste controale. (…) Raspunderea va reveni celor implicati in privatizari, si celor de la AVAS, entitati (firmele trecute in proprietate privata, n.r.), si nu numai”, a declarat ieri Dan Drosu Saguna, presedintele Curtii de Conturi.
Rafo Onesti si Aro Campulung au fost privatizate in lipsa unor programe de restructurare, ceea ce a determinat un interes scazut din partea potentialilor ofertanti. Cele doua privatizari s-au desfasurat cu cate un singur ofertant, iar negocierile si procesul de privatizare in ansamblu nu au avut loc intr-un mediu concurential, potrivit Curtii de Conturi. Totodata, cumparatorii pachetelor majoritare de actiuni (consortiul format din firmele Im-perial Oil si Canyon Servicos, in cazul Rafo, si Cross Lander pentru Aro) au beneficiat de multe facilitati, care nu ar fi fost acordate daca procedurile normale in astfel de cazuri ar fi fost respectate.
“La Rafo s-a facut o conversie in actiuni de peste 3.600 de miliarde de lei vechi, iar Parchetul trebuie sa faca investigatii amanuntite si privind aceasta operatiune. Totodata, dupa privatizare, a fost o reevaluare a patrimoniului, neluata in calcul la stabilirea pretului final al actiunilor”, a spus Saguna.
De asemenea, o serie de obligatii asumate initial de cumparatorul actiunilor Rafo au fost modificate, in favoarea firmelor cu care a fost semnat contractul de privatizare, iar actionarul privat al Rafo nu a realizat programul de investitii angajat, potrivit Curtii de Conturi.
“Statul a anulat datorii de 1.600 de miliarde de lei vechi la Aro si a castigat 150.000 de dolari. La Rafo, datoriile convertite in actiuni au fost de 3.600 de miliarde de lei vechi, iar statul a castigat 1,5 milioane de dolari”, a afirmat Paul Miercan, consilier in cadrul Curtii de Conturi.
Potrivit raportului, cumparatorul actiunilor Aro nu a respectat interdictia de vanzare a activelor firmei din Campulung, obligatia privind lansarea unui nou model de autovehicul si nici realizarea investitiilor asumate.
“AVAS ar fi putut vinde activele instrainate de cumparatorul actiunilor inainte de privatizare si ar fi castigat mult mai mult”, a spus Miercan.
Saguna a adaugat ca privatizarea Aro nu a fost reusita, iar firma “este in prefaliment”.
Fiecare control a durat sase luni si a fost realizat de cate patru consilieri ai Curtii de Conturi.
Intrebat de ce aceste rapoarte au fost initiate in 2005, privatizarile avand loc in anii 2001 (Rafo) si 2003 (Aro), Saguna a raspuns ca institutia nu are personal suficient pentru desfasurarea de controale la privatizari, activitatea institutiei fiind axata pe principala atributie, descarcarea de gesiune a celor care folosesc bani publici.
Urmeaza Alro
Curtea de Conturi ar putea initia un control avand ca tema privatizarea Alro Slatina, la solicitarea Departamentului National Anticoruptie, a mai spus Dan Drosu Saguna. “Am primit o adresa de la Departamentul National Anticoruptie referitoare la Alro, pe care o vom analiza. Tratam cu atentie aceasta adresa si vom anunta cand intra Alro in programul nostru”, a afirmat Saguna. DNA a primit, la inceputul lunii octombrie, o plangere potrivit careia s-ar fi comis ilegalitati in procesul de privatizare a producatorul de aluminiu. Potrivit DNA, procurorii au constituit un dosar, efectuandu-se acte de urmarire penala in cazul privatizarii societatii. Combinatul se afla in proprietatea grupului Marco Inndustries, care a devenit actionar majoritar in anul 2002, cand a achizitionat de la fosta Autoritate pentru Privatizare un pachet de 10% din actiuni. Anterior acestei operatiuni, Marco Industries detinea peste 40% din capitalul Alro, in urma unor tranzactii prin Bursa de Valori Bucuresti. In prezent,
Marco Industries controleaza 85,26% din actiuni, participatie atinsa in urma unor majorari succesive de capital.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026