Curtea Domneasca de la Mihai Voda

Si-au inaltat aici palate, bineinteles nu din piatra ori din caramida, ci din lemn – care se gasea din belsug – si din chirpici, ambele materiale fiind perisabile. Este una dintre cauzele “intunericului” asternut peste epocile vechi ale existentei Bucurestilor. Reconstruirea din piatra si din zid a acestor palate si curti domnesti a insemnat o alta intemeiere a orasului “Cetatea Bucuresti” – expresie descriind mai degraba un statut moral de sorginte evident medievala, decat o cetate propriu-zisa. In interiorul acestei “cetati”, Curtea Domneasca a fost – din cauza vicisitudinilor istoriei – destul de calatoare, desi avea un “castel” permanent in preajma Dambovitei, numit Curtea Domneasca, si un altul, mai sus de Manastirea Mihai Voda, ridicat de Alexandru Ipsilanti. O acuarela executata de W. Wats dupa o gravura a lui Luigi Mayer prezinta acest castel in anul 1793. Era o cladire noua, solida, impunatoare, cu o biserica enorma, careia i s-a dat hramul Sf. Ecaterina, dupa numele principesei Ipsilanti, Ecaterina, si din care se vede o turla. Se afla deasupra manastirii care, ca orice manastire mare, cu ctitor princiar, avea si un apartament domnesc, numit “Casele domnesti”. Este singura imagine a acestui castel cazut prada focului in timpul lui Caragea si caruia, din acest motiv, i s-a spus “Curtea Arsa”.