Versiunea completă
Eveniment

Cutremur în Vrancea. Cea mai mare magnitudine de anul acesta

Un cutremur cu magnitudinea de 4,5 grade pe scara Richter s-a produs duminică, la 16.31, în zona Vrancea, la adâncimea de 88 de kilometri, informează Institutul Național pentru Fizica Pământului (INFP).

Valentin Anghel · 11 august 2013 · 1 min de citit

Acesta este seismul cu cea mai mare magnitudine dintre cele care au avut loc anul acesta în zona Vrancea.

Orașele apropiate de epicentrul seismului sunt Focșani (39 de kilometri), Covasna (42 de kilometri), Mărășești (44 de kilometri), Râmnicu Sărat (50 de kilometri) și Târgu Secuiesc (51 de kilometri), potrivit sursei citate.

Anul acesta, în zona Vrancea s-au mai produs cinci cutremure cu magnitudinea de cel puțin 4 grade, la 28 iulie (4 grade), 12 iulie (4,1 grade), 20 iunie (4,2 grade), 21 aprilie (4,2 grade) și 6 martie (4,2 grade).

Citește și