D.I.Popescu, in fata unui examinator apatic
Actualul ministru al industriilor si resurselor, Dan Ioan Popescu, a trecut examenul Comisiilor permanente de politica economica si industrie ale celor doua Camere, obtinand fara nici un fel de emotie avizul pentru functia de ministru al economiei.Pentru "candidatul" Dan Ioan Popescu, obtinerea voturilor necesare s-a dovedit a fi o simpla formalitate, examinatorul fiind mai degraba apatic si lips…
Actualul ministru al industriilor si resurselor, Dan Ioan Popescu, a trecut examenul Comisiilor permanente de politica economica si industrie ale celor doua Camere, obtinand fara nici un fel de emotie avizul pentru functia de ministru al economiei.
Pentru “candidatul” Dan Ioan Popescu, obtinerea voturilor necesare s-a dovedit a fi o simpla formalitate, examinatorul fiind mai degraba apatic si lipsit de substanta. Rezultatul : 31 voturi “pentru”, 3 “impotriva” ale reprezentantilor PRM si 3 abtineri ale membrilor PD.
“Tirul” de intrebari al parlamentarilor prezenti a fost ca o rafala neamenintatoare trasa in aer, foarte putine putine intrebari avand ca subiect starea actuala si imediat urmatoare a sistemului energetic, a industriei in general.
Dan Radu Rusanu, deputat PNL si presedinte al comisiei pentru politica economica, reforma si privatizare, s-a numarat printre putinii nedumeriti. El a cerut ministrului Popescu sa prezinte situatia privatizarii in sectorul energetic romanesc.
O alta voce din sala a intrebat “care este situatia in legatura cu privatizarea Petrom?”, iar altii au dorit sa stie ce inseamna ca viitorul minister al economiei se va concentra asupra prognozei si analizei. Au mai fost puse intrebari despre situatia gazoductului Arad – Szeged, ce politica va avea viitorul ministru fata de judetul Gorj, unde au fost concediati peste 40.000 de angajati in ultimii ani sau care este situatia Companiei Nationale a Huilei -gaura neagra a economiei, cu pierderi de 4.000 mld. lei anul trecut.
In rest, intrebari lipsite de concretete, in tonul adunarii, care a facut spatiu evocarii proiectelor si ideilor viitorului ministru al economiei, care va administra “cea mai mare parte a avutiei nationale in economie”. Nu s-a discutat despre arieratele acumulate in sistemul energetic, ineficienta companiilor romanesti fata de cele de pe piata vest europeana sau despre privatizarile care “trebuie accelerate”, insa intarzie de ani buni.
Oricum, nici nu aveau de unde sa vina intrebari prea incuietoare, avand in vedere ca printre membrii Comisiei era si deputatul PRM Dumitru Dragomir.
Inaintea inceperii sedintei si a venirii ministrului, Dragomir il dojenea in gluma pe un coleg parlamentar ca a venit, in loc sa-si vada de “baraj”: nu de vreo amenajare hidroelectrica, ci barajul de promovare in divizia A la fotbal, care se joaca astazi.
In acest context, Dan Ioan Popescu a facut o prezentare a situatiei privatizarii Petrom, Electrica, Distrigaz Nord si Sud, a intentiei de a orienta industria de aparare preponderent catre sectorul civil, prin dezvoltarea de parcuri industriale.
Dan Ioan Popescu a vorbit despre politica de reindustrializare a Romaniei.
“Ideea este nu de a reface vechea structura industriala, ci de a dezvolta zone ce asigura o valoare adaugata mare. Vor fi sprijinite ramuri precum cea siderurgica, cea legata de petrol, de constructia de masini si de bunuri de consum”, a spus viitorul ministru al economiei.
Dupa audieri, ministrul industriilor a facut precizari privind situatia privatizarii distributiei de gaze.
“Privatizarea distributiei de gaze se va finaliza pana la finele lui 2004”, a spus Dan Ioan Popescu. Aceasta inseamna, de fapt, o intarziere de mai mult de un an fata de graficul initial convenit cu Fondul Monetar International. adrian.mirsanu@zf.ro
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026