Daca graul e de import, macar ingrasamintele pentru el sa fie romanesti

Fabricantii autohtoni de ingrasaminte au primit anul acesta un cadou extrem de pretios de la stat: programul de subventionare a ingrasamintelor pentru micii producatori agricoli, inceput inca din primele zile ale lui 2003.
Potrivit Ordonantei de Guvern 158/2002, producatorii agricoli care au in exploatare maxim 2,5 hectare au beneficiat de un ajutor gratuit constand in 50 kg de ingrasaminte chimice pentru fiecare 0,5 hectare detinute. Ordonanta a prevazut acordarea unei cantitati totale de aproximativ 334.000 tone, cu o valoare de circa 2.700 miliarde lei. Furnizorii de ingrasaminte vizati de program au fost combinatele Azomures Tirgu Mures, Amonil Slobozia, Turnu din Turnu Magurele, Sofert Bacau si Doljchim Craiova.
La jumatatea anului, programul isi arata deja roadele. Azomures a inregistrat o triplare a profitului net pe primele sase luni, de la 4,48 milioane dolari in 2002 la 13,88 milioane dolari, iar profitul net al Amonil a ajuns la 2,3 milioane dolari, de la 740.000 de dolari in primele sase luni ale anului trecut. Vanzarile cele doua companii au crescut, de asemenea, cu 50% in dolari pentru Amonil si cu 25% pentru Azomures.
N-a fost de mirare ca actiunile producatorilor de ingrasaminte au ajuns anul acesta vedete la Bursa de Valori, dupa aproape un deceniu in care scaderea cererii interne si lipsa de competitivitate la export a produselor au dus la un declin general al industriei interne de ingrasaminte.
Acum insa, producatorii de ingrasaminte trebuie sa faca fata scumpirilor ce se pregatesc pentru pretul gazului si al energiei electrice. Din aceasta cauza, si Amonil, singurul producator de ingrasaminte care nu fusese silit pana acum sa faca disponibilizari masive de personal, a anuntat un program de restructurare cu 35% a personalului pana anul viitor si externalizarea unor activitati auxiliare.
Pentru Amonil, 2003 a fost, intr-adevar, un an bun: pe primele noua luni, profitul net a fost de 1,8 milioane dolari, fata de 25.000 de dolari in aceeasi perioada din 2002. Amonil trecuse pe profit inca din prima jumatate a anului trecut, dupa ce incheiase anul 2001 cu o pierdere de 410 miliarde de lei la venituri de 1.356 miliarde. Acum insa, pentru a putea mentine pretul ingrasamintelor la un nivel competitiv, in conditiile cresterii tarifului la gazele naturale, conducerea Amonil considera necesara o reducere de personal cu pana la 800 de salariati.
Aceasta dovedeste ca numai subventiile nu pot sustine rentabilitatea producatorilor autohtoni de ingrasaminte. Mai exact, ca sansele cele mai bune de a se mentine pe piata le au fabricantii care nu doar profita de programele de subventii, ci reusesc sa-si adapteze tehnologia si costurile de productie in asa fel incat sa-si asigure piata de export.
Taximetria este noul loc de munca al unui fost angajat al combinatului Amonil din Slobozia dupa ce a fost pus pe liber dupa ’89. “Nu merge prea grozav, pentru ca nu prea sunt clienti, iar cu 30.000 de lei faci orasul dintr-o parte intr-alta”, spune soferul. Intr-adevar, combinatul nu mai e acum ce a fost inainte de Revolutie pentru Slobozia: acum lucreaza la 70% din capacitatea din 1989 si cu jumatate din personalul pe care il avea atunci. Privatizat in 1996, combinatul este detinut de companiile de comert Romferchim  Bucuresti si Eurotrading Chemicals, care detin impreuna 56,6% din actiuni.
Drumul de la gara pana la combinat trece prin fata Prefecturii, unde niste grevisti tocmai isi incheie protestul dupa negocieri cu autoritatile, si o ia pe o sosea care purta urmele vizibile ale autocamioanelor care lucreaza pentru viitoarea autostrada Bucuresti-Constanta. In fata combinatului nu e mare forfota, poate si pentru ca lumea se gandea mai mult la Mos Nicolae, dar si din cauza disponibilizarilor, justificate de activitatea sezoniera a combinatului.
“Vara, preturile se reduc la aproape jumatate. Reusim sa ne redresam in octombrie si noiembrie. Azotatul este un produs sezonier care nu mai este cerut in perioada mai-octombrie. Norocul nostru se cheama ingrasamintele lichide pe care le livram la export”, spune Victor Dobrescu, directorul general al combinatului.
Pentru a putea beneficia mai bine de pe urma programului de subventii din acest an, Amonil a facut, intr-adevar, investitii importante. Combinatul producea pana acum numai ingrasaminte pe baza de azot, astfel incat a importat fosfati in valoare de 700.000-800.000 dolari si a pus la punct o tehnologie prin care a amestecat ingrasamintele produse in mod normal cu fosfatii, pentru ca programul guvernamental includea si astfel de ingrasaminte.
Amonil a fost proiectat sa livreze insa peste 30% din productie in judetele din sudul tarii, in timp ce acum vinde doar 10 procente din productie la intern, restul fiind livrat la export.

Ingrasamintele subventionate – 9% din vanzari
Dobrescu spune ca in baza programului de subventii pentru ingrasaminte, Amonil a livrat anul acesta circa 20.000 de tone, fata de un program initial de 30.000 de tone. “Aceasta scadere se datoreaza faptului ca initial au fost intocmite liste de catre primarii care ulterior n-au corespuns cererilor reale. Dar nici cifra de afaceri pe o singura luna nu am realizat-o din vanzarile pe baza subventiilor. In total, la intern am vandut circa 9 procente din productie, restul a mers la export”, spune Dobrescu.
El sustine ca pentru a creste vanzarile la intern este necesar ca subventia sa fie acordata pe produs direct. “Nici in Uniunea Europeana producatorii de ingrasaminte nu ar sta pe roze daca agricultorii nu ar fi subventionati masiv pentru achizitionarea de ingrasaminte”, afirma directorul Amonil.
Pe baza subventiei din primavara au fost acordati doi saci de ingrasaminte pentru fiecare hectar. Pana in acest moment nu exista o pozitie oficiala definitiva privind subventiile pentru ingrasaminte care vor fi acordate pentru anul viitor, dar exista zvonuri ca acestea vor fi reluate pentru cei care detin minim 5 hectare de teren arabil.
“Am acordat la inceput ingrasaminte cu plata la maxim 30 de zile, dar ulterior, dupa ce am intampinat ceva dificultati, am decis sa dam doar cu plata la livrare. Stiu ca este greu pentru agricultori, dar nu avem ce face”, afirma Dobrescu. “La ora actuala, agricultorii nu au bani si daca dai ingrasaminte cu plata la recolta risti sa nu iti mai recuperzi banii din cauza secetei sau a recoltelor slabe. O subventie eficienta ar fi ca producatorul agricol sa participe cu un procent, statul sa ii dea o alta parte si pe deasupra sa ia si un credit de la banca”, sustine seful combinatului.
Situatia este cu atat mai complicata cu cat in ultimele luni au fost livrate la intern doar vreo 80 de tone de ingrasaminte, ceea ce echivaleaza cu productia combinatului pe o singura ora.

Azotul bate foliarele
Pe de alta parte, directorul Amonil spune ca piata interna este destul de limitata si din cauza mentalitatii care impiedica diversificarea cererii. “Taranul roman este obisnuit cu azotul. Poti sa-i dai orice altceva, ca el oricum nu va folosi. De exemplu tratarea cu foliare (ingrasaminte care se dau pe frunze) este o metoda  buna, insa multi agricultori nu au utilajele necesare pentru a le imprastia. Planta asimileaza mai bine acest tip de ingrasaminte decat pe cele introduse in sol. Nici ingrasamintele lichide, pe care le vindem foarte bine in SUA, nu au fost asimilate de agricultorii nostri”, spune Dobrescu.
Mai mult de 70 de procente din costul final al unui kilogram de ingrasamant este reprezentat de costurile cu gazele naturale. “Numai in ultimele 10 luni, pretul gazului a crescut de patru ori. In acest an am avut noroc ca pretul ingrasamintelor la extern a fost destul de bun, dar acum, daca nu am face restructurari de personal, o proxima majorare a pretului la gaze si la energie aproape ne-ar scoate din piata”, afirma Dobrescu.
stelian.negrea@zf.ro