Dacă toți ambasadorii din lume…/ de Oltea Șerban-Pârâu
Rândurile acestea sunt despre muzica făcută de ambasadori ai Organizației Națiunilor Unite. Este vorba despre un material muzical cuprins în două CD-uri pe care le-am descoperit mai mult sau mai puțin întâmplător, cel mai recent fiind Strong UN, Better World, dar care prin forma de prezentare și mai ales prin calitatea muzicii m-au determinat să dau o formă gândurilor de mai jos.
Rândurile acestea sunt despre muzica făcută de ambasadori ai Organizației Națiunilor Unite. Este vorba despre un material muzical cuprins în două CD-uri pe care le-am descoperit mai mult sau mai puțin întâmplător, cel mai recent fiind Strong UN, Better World, dar care prin forma de prezentare și mai ales prin calitatea muzicii m-au determinat să dau o formă gândurilor de mai jos.
Muzica aparține tuturor! Pare axiomatică o astfel de afirmație. Dar dacă stăm să ne gândim puțin s-ar putea să nu ne simțim prea confortabil cu ideea că muzica noastră preferată s-ar regăsi în preferințele tuturor celor din jur. Iar dacă ne gândim nu doar la actul receptării, ci și la cel al interpretării, atunci – trebuie să o recunoaștem – devenim și mai intransigenți. După ce că ajungem tot mai greu să acordăm timpul (nu mai vorbim de bani!) receptării actului artistic produs de mari profesioniști, mai poate avea vreun amator într-ale muzicii pretenția de a beneficia de atenția publicului?
Există și un gen de idee preconcepută referitoare la anii în care eram sufocați de propaganda culturii de masă. Acum, toleranța noastră începe să crească, cu o viteză destul de mică, dar într-o direcție sigură.
Ascultând materialul sonor de pe cele două albume care alunecă stilistic de la easy-rock la classic, trecând prin pop sau easy-jazz, am fost mai puțin surprinsă de mesajul textelor care îndeamnă, firesc, de altfel, la efortul comun de a menține și a ne bucura de pace, cât de remarcabila reușită a materialului din punct de vedere stilistic.
Excelențele lor, doamna Simona Miculescu director al biroului Organizației Natiunilor Unite la Belgrad, alături excelențele lor domnii ambasadori ONU reprezentanți ai Danemarcei – Ib Petersen (chitară bas), Coreei de Sud – Oh Joon (baterie), Serbiei – Milan Milanovic (chitară), Thailanda – Virachai Plasai (chitară) și Tonga – Mahe’uli’uli Sandhurst Tupouniua, mânați de dragostea pentru muzică și beneficiind de vocația finalizării unui proiect realizat în echipă și-au demonstrat din plin voința de a face un lucru de calitate și din postura de muzicieni, cu un entuziasm dublat de un remarcabil profesionalism.
În postura de vocalist, dar și de co-autoare a unora dintre texte, Simona Miculescu este inițiatoarea proiectului care a debutat cu un proiect discografic eminamente vocal, alături de ambasadorii reprezentanți ai Capului Verde, Canadei, Costa Rica sau Nauru și care reușește să pledeze convingător pentru ideea că, indiferent de poziția pe care o ocupăm în societate putem fi mult mai eficienți și în consecință mai fericiți dacă găsim calea de a ne altoi eforturile cu pasiune si măcar puțin spirit ludic.
Proiectul UN Rocks, reprezintă nu doar în spirit, ci și în substanță faptul că o doză mai mare de entuziasm și disponibilitate, alături de o notă de inocență, pe care obișnuim, din păcate, să ne-o reprimăm cu consecvență în viața de zi cu zi ne-ar face tare bine, mai ales în vremurile acestea. De asemenea, faptul că profesionalismul poate fi asociat și cu noțiunea de hobby străbate din subtextul celor două CD-uri.
Cred că, de fapt, ceea ce impresionează într-o bună măsură este și ceea ce se simte, pe lângă muzică. Nu este doar proba unor incredibile voințe, ci îndemnul de a încerca și noi să nu ne limităm la croiala adesea prea strâmtă în care se desfășoară propria noastră existență. Pentru că, de fapt, nu doar muzica, ci și viața însăși ne aparține, de fapt, tuturor.
Așadar, dacă toți ambasadorii din lume…
-
Un lanț românesc de cafenele a urcat pe locul 4 în Europa. 5 to go a pornit de la o cafenea de 12 metri pătrați și are acum peste 800ZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Aproape un milion de clienți Salt Bank pot cumpăra acțiuni la Bursă direct din aplicație, fără sumă minimă și cu comision zero până pe 27 noiembrieBănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Bogdan Bălașa, director general HILS development: Noile generații, Gen Z și Alpha, vor fi mult mai interesate în viitor să se mute într-un apartament nou, într-un imobil nouComunicate Construcții · 15 noiembrie 2026