Dacă vreun cronicar, nu e chiar lipsit de har…/ de Ziarul de duminică

Atunci, din când în când, acest cronicar își încearcă puterile pe tărâmul abandonat cu ani în urmă în favoarea „teoriei” și încropește o mică expoziție precum cea deschisă marți 4 februarie la Fundația Löwendal de Luminița Batali.

Autoarea lucrărilor se îndeletnicește de mult timp cu scrisul; cam două sute de articole, emisiuni radio etc. în domeniul scenografiei, criticii de artă, realizând cronici de expoziții (de la arhitectură la design), multe dintre acestea fiind prezentate în paginile „Ziarului de duminică”. De asemenea, a publicat până în prezent trei cărți  – „Introducere în istoria designului”, 2011, „Nina Batalli – una pittrice tra Italia e Romania”, „Scenografia în România în secolul XX”, 2012.

Expoziția prezintă peste cincizeci de caricaturi, mai ales din ciclul „amintiri din Ministerul culturii” (unde autoarea a lucrat din 1990 în 2001), câteva naturi statice și câteva lucrări de grafică.

Florile, care fac subiectul majorității lucrărilor în ulei, am putea spune că sunt abordate cu un duct sensibil și reușesc să transmită o anume bucurie a structurii lor gingașe și a culorii. Dar, vorbind de culoare, vom nota că uneori raporturile cromatice sunt cam crude, precum în imaginea florilor soarelui (altminteri reprezentate cu vigoare, cu vitalitate) sau a unor flori de grădină. Ca mulți alții care sunt mai înzestrați de fapt pentru grafică – domeniu unde sunt în elementul lor și unde linia și culoarea respiră firesc – și  Luminița Batali dorește să se manifeste în domeniul care-i e mult mai puțin la îndemână, și unde expresia devine uneori chiar greoaie: cel al picturii în ulei. Abordările sale sunt cuminți, iar în câteva rare ocazii sunt și inspirate, depășind granița banalității.

Parcă lucrurile stau mai bine la peretele de caricaturi configurând, cum se arată în materialul de prezentare,  secretare, șefe de sindicat, diverși alți șefi din ministerul culturii, din perioada 1998, 1999 și 2000. O întreagă lume de portrete de caractere – căci parcă asta ar putea fi o definiție a caricaturii – care nu sunt văzute cu bonomie, care nu doresc să amuze ci să dezvăluie ceva despre alegerile morale ale unei anumite lumi. Chipurile devenite măști sunt tratate în cheie grotescă, energic, acid – și din punct de  vedere cromatic, prin culorile de carioca predilect utilizate – mov, un roz electric, roșu. Fiecare dintre acestea pare să spună o istorioară, se cer explorate în amănunt, cu reveniri, pentru a se distinge din adevărata larmă vizuală a figurilor, pe care, cu sprijinul talentaților curatori ai Fundației Löwendal, George Radu și Sergiu Gavrilă, autoarea a reușit să o pună în valoare ca atare, ca o mulțime creatoare de impact.  Și atunci, chipurile povestesc…

Expoziția este deschisă la Fundația Löwendal, www.lowendal.ro, Piața Gh. Cantacuzino nr. 1, până la 14 februarie.