Dacia a avut cea mai mare creștere a vânzărilor în Franța
Dacia a înregistrat în primele două luni cea mai puternică creștere a înmatriculărilor de autoturisme noi în rândul mărcilor de volum din Franța, cu un avans de 13,9%, la 18.044 unități, într-o piață în scădere ușoară, în timp ce Sandero se situează pe locul cinci în topul celor mai bine vândute modele.
Dacia a înregistrat în primele două luni cea mai puternică creștere a înmatriculărilor de autoturisme noi în rândul mărcilor de volum din Franța, cu un avans de 13,9%, la 18.044 unități, într-o piață în scădere ușoară, în timp ce Sandero se situează pe locul cinci în topul celor mai bine vândute modele.
Piața franceză a scăzut cu 0,5% în primele două luni, la 266.754 unități, potrivit datelor prezentate luni de Asociația Constructorilor Francezi de Automobile.
Cota de piață a mărcii Dacia a crescut de la 5,91% în ianuarie-februarie anul trecut la 6,76% în acest an.
Creșteri procentuale mai mari decât Dacia au înregistrat Lancia – în urcare cu 54,3%, la 841 de unități, Lexus – cu o creștere de 34%, la 524 autoturisme și Rolls Royce – cu un avans de 33%, la 4 mașini.
Grupul francez Renault, proprietarul Dacia, a înregistrat un avans al înmatriculărilor de 6,6%, la 69.867 mașini. Marca Renault a urcat cu 4,3%, la 51.823 unități. Cota de piață a grupului, pe locul al doilea în Franța după vânzări, a urcat de la 24,44% anul trecut la 26,19%.
Înmatriculările liderului pieței, grupul PSA Peugeot Citroen, au urcat cu 5%, la 82.845 unități. Peugeot are o cotă de piață de 31,1%.
Sandero se situează pe locul cinci în topul celor mai bine vândute modele în primele două luni, cu 8.946 de autoturisme și o cotă de piață de 3,4%. Lider este Renault Clio IV, cu vânzări de 14.411 unități și cotă de piață 5,4%.
În ianuarie, Sandero a ocupat locul al patrulea în topul modelelor după vânzări, cu 4.868 mașini și cotă de piață de 3,9%.
Dacia este prezentă în top 100 și cu Duster – locul 13 cu vânzări de 6.019 unități și cotă de piață de 2,3%, Logan MCV II – locul 51 cu vânzări de 1.241 unități și cotă de piață de 0,5%, precum și Lodgy – locul 60 cu 1.059 de unități și cotă de piață de 0,4%.
În luna februarie, Dacia a înregistrat cea mai puternică creștere a înmatriculărilor de autoturisme noi din Franța, în rândul mărcilor de volum, cu 10,1%, la 9.063 unități, în timp ce piața franceză a trecut din nou pe scădere, după o revenire ușoară în luna ianuarie.
Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 04.03.2014
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026