Dacia a platit 3,7 mil. dolari unui inventator
Un inginer roman a reusit o performanta netinsa inca nici de cel mai mare fond de investitii din Romania, Broadhurst: sa castige un proces impotriva grupului francez Renault, mai precis impotriva companiei sale romanesti, Automobile Dacia. Automobile Dacia a platit marti unui fost angajat, Romica Ion Sandu, peste 121 miliarde lei (circa 3,7 milioane dolari), drept despagubiri pentru perioada in c…
Un inginer roman a reusit o performanta netinsa inca nici de cel mai mare fond de investitii din Romania, Broadhurst: sa castige un proces impotriva grupului francez Renault, mai precis impotriva companiei sale romanesti, Automobile Dacia.
Automobile Dacia a platit marti unui fost angajat, Romica Ion Sandu, peste 121 miliarde lei (circa 3,7 milioane dolari), drept despagubiri pentru perioada in care compania a utilizat o inventie a inginerului pentru reducerea costurilor de productie la modelul Dacia Berlina.
“Pot sa confirm faptul ca executorul care a avut in sarcina executarea fortata a luat acesti bani, marti, din contul nostru si i-a transferat persoanei respective”, a declarat vicepresedintele Automobile Dacia, Constantin Stroe.
El a precizat ca societatea mai are doua actiuni pe rol in acest caz la Inalta Curte de Casatie si Justitie, dar a apreciat ca sansele de recuperare a banilor sunt reduse.
In 1991, Romica Sandu a proiectat capota portbagajului cu eleron inglobat (la viteze mari ajuta la stabitatea masinii) pentru modelul Dacia Berlina 1310. Aceasta a permis renuntarea la eleronul din cauciuc aplicat peste capota de tabla, reducand costurile de productie a autovehiculului.
El a solicitat companiei drepturi banesti pentru utilizarea proiectului sau, in cadrul unor procese care au durat peste zece ani.
In luna februarie 2004, fostul angajat a obtinut aprobarea inceperii executarii silite asupra uzinei din Pitesti pentru sumele datorate, respectiv 120,25 miliarde de lei despagubiri si peste un miliard de lei cheltuieli de executare.
Fondul american de investitii Broadhurst, care a investit peste 250 de milioane de dolari in Romania, a fost pana anul trecut actionar minoritar in cadrul Automobile Dacia. Fondul a acuzat de mai multe ori grupul Renault, actionarul majoritar al Dacia, ca nu respecta drepturile minoritarilor si a actionat in judecata compania franceza chiar la Paris.
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026
-
Redifuzare ZF IT Generation. Start-up Update. Ce plan de creștere accelerată are platforma de monitorizare a brandurilor în AI, GEOflux.ai, pentru a accesa o finanțare anul viitor? De ce a decis echipa să extindă analizele pe noi modele, precum Claude sau Copilot? Detalii de la Robert Vija, cofondator, GEOflux.ai(auxiliar) · 13 noiembrie 2026