Versiunea completă
Auto

Dacia Lodgy și Duster ar putea fi produse și în Indonezia

Grupul francez Renault ar putea produce monovolumul Dacia Lodgy, dar și SUV-ul Duster, în Indonezia, pentru a profita de cererea de pe piața din Asia de Sud-Est, potrivit cotidianului francez La Tribune.

Marius Oncu - Mediafax · 9 august 2013 · 2 min de citit

Lodgy, fabricat în prezent în Maroc și singurul model Dacia care nu are succesul așteptat în Europa, ar putea fi produs în Indonezia, întrucât autovehiculele din această categorie sunt foarte populare în regiune.

Renault “analizează fabricarea Dacia Lodgy MPV în Indonezia”, a declarat o sursă din cadrul grupului pentru publicația franceză.

Lodgy este singurul autovehicul din gama “entry” a Renault care nu este un succes, scrie La Tribune.

În timp ce Duster, Sandero și Logan au atras mulți clienți, Lodgy rămâne sub țintele stabilite, în special din cauza declinului popularității monovolumelor în Europa în favoarea SUV-urilor. Lodgy ar putea avea însă un viitor în Asia de Sud-Est, unde mașinile din categoria MPV sunt foarte căutate.

Renault ar putea începe producția la fabrica din Indonezia în 2016.

“Există un potențial ridicat”, a declarat directorul operațiunilor Renault în regiunea Asia-Pacific, Gilles Normand, în aprilie.

Proiectul din Indonezia ar putea fi derulat în cooperare cu Nissan, constructorul auto nipon controlat de Renault.

Renault ia în calcul să producă, în afară de Lodgy, Duster și un model entry cu preț redus, scrie La Tribune.

Nissan a prezentat în luna iulie modelul Go de circa 5.000 de euro, care ar urma să fie lansat în India la începutul anului următor, iar ulterior în Rusia și Indonezia sub noul brand entry level Datsun. Renault intenționează să prezinte la salonul auto din New Delhi din februarie conceptul unei mașini proprii cu preț redus, de asemenea de 5.000 de euro, potrivit unei surse din cadrul grupului. Autovehiculul este destinat, cel puțin într-o primă fază, piețelor emergente din Asia.

Piața auto din Indonezia a crescut în prima jumătate anului cu 12,8%, la nivelul record de 582.300 de unități. Cel mai bine vândut model este Toyota Avanza, mașină asemănătoare cu Lodgy. Avanza este atât de populară încât înregistrează o cotă de piață de 17,5%, scrie La Tribune.

Cele mai mari piețe pentru Dacia au fost anul trecut Franța (23,4%), Germania (13%), Algeria, Turcia și Italia. Franța a dominat în 2012 topul vânzărilor Dacia pe țări, cu 84.522 unități comercializate, urmată de Germania, cu 46.590 unități și de Algeria, cu 41.710 vehicule. Topul vânzărilor externe este continuat de Turcia – 28.964 autovehicule, Italia – 26.832 și Spania – 17.847.

Vânzările Dacia la nivel global au crescut anul trecut cu 4,8% față de 2011, la 359.822 autovehicule, din care puțin peste 6% au fost comercializate în România, unde compania s-a menținut totuși lider de piață.

Citește și