Versiunea completă
Companii

Dacia promoveaza Logan prin editii limitate

Automobile Dacia va prezenta in showroom-uri in intervalul 2 aprilie - 30 iunie doua editii limitate dezvoltate pe baza variantelor de echipare Preference si Laureate a modelului Logan. Pretul a crescut la versiunile de editie limitata fata de modelul de baza cu 100 de euro la 7

Alexandru Anghel · 5 aprilie 2007 · 2 min de citit

Automobile Dacia va prezenta in showroom-uri in intervalul 2 aprilie – 30 iunie doua editii limitate dezvoltate pe baza variantelor de echipare Preference si Laureate a modelului Logan.
Pretul a crescut la versiunile de editie limitata fata de modelul de baza cu 100 de euro la 7.200 de euro si respectiv 7.600 de euro pentru motorizarile 1.4 si 1.6 cu alimentare pe benzina si cu 300 de euro la 8.700 de euro pentru motorizarea diesel.
Logan ABS Plus a fost realizata pornind de la versiunea de echipare Preference a sedanului si include optional, pe langa sistemul de siguranta ABS si proiectoarele pentru ceata, si airbag-uri laterale, radio cu CD si sistem de aer conditionat.
A doua versiune, Logan Easy, dispune de mai multe optionale pentru cresterea confortului. Construita pe seama versiunii de echipare Laureate, modelul este echipat cu alarma si sistem de parcare cu senzori, radio CD care poate rula si fisiere audio in format MP3, cotiera centrala si un ornament suplimentar pentru esapament.
Preturile seriei limitate Logan Easy au crescut comparativ cu versiunile de baza cu exact 300 de euro pentru motorizarile pe benzina de 1,4 si 1,6 litri, care costa acum 8.200 de euro si 8.600 de euro cu TVA inclusa. Modelul echipat cu motorizare diesel este mai scump cu 500 de euro iar pretul, potrivit datelor companiei, este de 9.700 de euro.
Producatorul national se afla acum la prima incercare a promovarii marcii prin editii limitate, strategie adoptata de majoritatea producatorilor internationali de autovehicule. Strategia ar putea fi si o incercare de sustinere a vanzarilor de pe piata interna care au suferit in ianuarie o scadere de 38%, cu o revenire in luna februarie, scaderea cumulata pe ambele luni avand o medie de 12%. Vanzarile Dacia in ianuarie si februaire au fost de 25.032 de unitati.
Anul trecut producatorul a ajuns la o cifra de afaceri de 1,57 miliarde de euro si un profit ce a depasit 100 de milioane de euro.

Citește și