Dacia ridica obiectivul: 400.000 de masini pe an
Venirea pentru a doua oara in Romania a presedintelui Renault, Carlos Ghosn, a adus dupa sine ridicarea obiectivului privind productia la fabrica de la Pitesti care va ajunge la orizontul anului 2009 sa fabrice 400.000 de automobile. "Fabrica avea in plan o productie de 350
Venirea pentru a doua oara in Romania a presedintelui Renault, Carlos Ghosn, a adus dupa sine ridicarea obiectivului privind productia la fabrica de la Pitesti care va ajunge la orizontul anului 2009 sa fabrice 400.000 de automobile.
“Fabrica avea in plan o productie de 350.000-360.000 de unitati in 2009, dar vom incerca sa ajungem la 400.000 de masini. Acesta este acum obiectivul si este maximul pe care il poate obtine fabrica”, explica Ghosn.
Ridicarea obiectivului de productie de catre presedintele Renault vine dupa ce cu doi ani si jumatate in urma, cu ocazia primei sale vizite in Romania, cerea de la Dacia trecerea pe profit si cat mai multe exporturi.
“Avem crestere, avem profit. Le-am obtinut pe amandoua si aceasta va fi si strategia pe viitor”, a spus Ghosn.
La nivelul anului trecut, Dacia a obtinut un profit de peste 100 de milioane de euro, iar in acest an mai mult de jumatate din productie va merge la export, potrivit directorului general al companiei, Fran?ois Fourmont.
“Suntem surprinsi de succesul programului Logan. Din pacate, in cazul Dacia fabrica nu poate produce pe masura cererilor si de aceea a trebuit sa amanam anumite lansari in anumite tari sau chiar a unora dintre modelele care vor veni”, spune Ghosn.
El nu a precizat care sunt modelele care au fost amanate. Analistii din industria auto fac referire la varianta hatchback (in doua volume) a platformei Renault – comercializat sub numele de Sandero in America de Sud. Acesta ar fi putut fi produs in cadrul fabricii de la Pitesti inca din acest an, insa gradul mare de ocupare al capacitatii de productie a facut ca productia sa inceapa in cadrul fabricii Renault din Curitiba (Brazilia), urmand ca ulterior sa fie produs si in Romania, pentru a fi vandut pe piata europeana.
Ghosn pozitioneaza fabrica Dacia intre cele mai performante cinci fabrici din cadrul Renault si Nissan din lume. “Daca luam in calcul toate elementele – calitatea, productivitatea si cost, fabrica de la Pitesti se afla in top 10. Si avem in total in cadrul Renault si Nissan 35-40 de fabrici in toata lumea”.
Pozitia Dacia se datoreaza insa aproape in exclusivitate faptului ca este vorba de o fabrica low-cost.
“Salariile sunt insa competitive in Romania in comparatie cu Coreea sau Japonia, dar in termeni de productivitate sau calitate se pot face multe imbunatatiri la Dacia. Si, atentie, sunt tari (low cost – n. red.) care vin din urma, de exemplu Maroc unde tocmai construim o fabrica in care vom asambla Logan”, a mai spus Ghosn.
Un mesaj similar a dat Ghosn si la salonul auto de la Frankfurt, cand a precizat ca Romania si-ar putea pierde in urmatorii ani avantajul competitiv si, implicit, ar putea pierde investitii in industria auto. Practic, spune el, salariile nu pot decat sa creasca in Romania, iar Dacia trebuie sa se concentreze pe productivitate. Iar venirea Ford la Craiova va permite o crestere a investitiilor in infrastructura de care va beneficia si Dacia. “Avem un interes comun. Sa avem drumuri bune, aeroporturi, multi furnizori, porturi bune”.
Dacia va trece anul acesta de pragul de 2 miliarde de euro cifra de afaceri, fiind una dintre cele mai mari companii private din Romania. Investitiile totale ale Renault la Dacia au depasit un miliard de euro de la achizitia pachetului majoritar al companiei in 1999.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026