Versiunea completă
Companii

Daewoo renunta la Mecatim Timisoara

Concernul sud-coreean Daewoo a decis sa scoata la vanzare pachetul de actiuni detinut la Mecatim Timisoara, surse apropiate tranzactiei mentionand ca societatea cere pentru pachetul majoritar 3,6 mil. $, de trei ori mai mult decat pretul platit FPS in urma cu doi ani

Radu Ionescu · 10 august 2000 · 1 min de citit

Concernul sud-coreean Daewoo a decis sa scoata la vanzare pachetul de actiuni detinut la Mecatim Timisoara, surse apropiate tranzactiei mentionand ca societatea cere pentru pachetul majoritar 3,6 mil. $, de trei ori mai mult decat pretul platit FPS in urma cu doi ani.

Decizia de vanzare a actiunilor detinute la Mecatim a fost luata in urma cu cateva luni, pe fondul situatiei financiare dificile a concernului Daewoo si a incertitudinilor privind intentiile noului proprietar al grupului in privinta achizitiilor din strainatate, au declarat agentiei Mediafax surse din cadrul Mecatim. Anuntul de vanzare a fost facut la Camera de Comert si Industrie Timisoara.

Contactat de Ziarul Financiar, Ion Ion, vicepresedintele Daewoo Automobile Romania, nu a putut sa ofere detalii asupra acestei tranzactii, precizand ca nu se ocupa personal de aceasta afacere.

Conducerea Daewoo Automobile Romania a declarat in mai 1998 la cumpararea pachetului majoritar ca fabrica de la Timisoara urma sa beneficieze, pana in anul 2002, de investitii in valoare de 100 de mil. $.

Mecatim urma sa produca casete de directie, instalatii pentru aer conditionat, sisteme de franare spate cu tambur si alternatoare. Fabrica a fost pregatita pentru noul proiect, in sensul ca au fost eliberate halele de productie in vederea montarii de utilaje noi si au fost efectuate lucrari de igienizare. Investitiile au fost insa sistate la inceputul anului, iar Mecatim a ramas fara activitate.

Potrivit surselor citate, Daewoo este obligat, prin contractul de privatizare, sa realizeze la Mecatim, pana in 2002, o investitie de patru mil. $. Aceasta obligatie era prevazuta sa se realizeze printr-un aport de doua mil. $ la capitalului social al Mecatim, operatiune care urma sa aiba loc in acest an, restul de doua mil. $ fiind esalonate pentru 2001 si 2002.

Citește și