DaimlerChrysler se asociaza cu Tiriac sa vanda Mercedes
Concernul germano-american DaimlerChrysler va intra din 2007 in afacerea de vanzare a masinilor Mercedes pe piata romaneasca printr-un joint-venture cu Autorom, firma controlata de omul de afaceri Ion Tiriac, care este importatorul exclusiv al marcilor grupului german
Concernul germano-american DaimlerChrysler va intra din 2007 in afacerea de vanzare a masinilor Mercedes pe piata romaneasca printr-un joint-venture cu Autorom, firma controlata de omul de afaceri Ion Tiriac, care este importatorul exclusiv al marcilor grupului german.
Noua entitate, care se va numi cel mai probabil DaimlerChrysler Romania, va fi detinuta in comun de nemti si Autorom si se va ocupa de partea de import si distributie a marcilor detinute de grupul auto mondial.
Cota pe care o va detine DaimlerChrysler nu este inca stabilita, dar “va fi un procent minimal care le va permite sa detina controlul acestui joint-venture”, a declarat Valentin Radu, directorul general al Autorom.
“Urmeaza sa se faca un audit de catre o firma agreata de ambele parti, dar nu au fost inca stabilite toate detaliile”, a precizat Alexandru Dragos Draghici, director de dezvoltare Tiriac Auto – proprietarul Autorom.
Oficialii companiei au mentionat ca acordul nu va include si o componenta cash.
Cifra de afaceri pe anul trecut a Autorom a fost de aproape 50 de milioane de euro, aproximativ 80% din venituri provenind din importurile autoturismelor Mercedes, conform unor estimari oficiale. In total, anul trecut au fost vandute pe piata romaneasca 3.746 de autovehicule produse de concernul DaimlerChrysler.
Autorom este in prezent importatorul exclusiv al marcilor Mercedes Benz, Chrysler, Jeep, Smart si Dodge. Reteaua de vanzari cuprinde 13 orase dintre care 5 sunt acoperite de dealeri detinuti de Tiriac Auto. Grupul Tiriac a anuntat de asemenea ca pana la sfarsitul acestui an va mai deschide un showroom la Oradea.
“Principalul element care face sau nu o piata interesanta pentru producatori este marimea pietei. Cred ca piata romaneasca a ajuns la maturitate si ne putem astepta si la alte intrari”, a declarat directorul Autorom.
-
„Nu înlocuiește, ci complementează”. Domeniul în care AI-ul spune „prezent” pentru că 50% din muncă e repetitivă VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026
-
De la instrument la coleg de echipă: Cum ajung agenții AI să se „angajeze” în companii VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026
-
Business MAGAZIN. Ionuț Negoiță, cel mai mare dezvoltator din estul Capitalei, care a făcut până acum 12.000 de locuințe: În fiecare zi încercăm să fim cu fața la joc, să ne adaptăm la realitățile urbanistice, sociale și economice. Peste 10 ani eu cred că prețul pe metrul pătrat util în București în segmentul rezidențial va fi de 3.500 euroComunicate Construcții · 15 noiembrie 2026