Daniel Dăianu: Singura rezolvare pentru compensare parțială este ca Sima să își vândă activele
Fostul ministru de finanțe Daniel Dăianu, unul dintre clienții brokerului dispărut Cristian Sima, spune că singura metodă prin care își poate recupera capitalul inițial investit de 220.000 euro este ca Cristian Sima să își vândă din activele negajate și să îl compenseze pentru pierderi.
Fostul ministru de finanțe Daniel Dăianu, unul dintre clienții brokerului dispărut Cristian Sima, spune că singura metodă prin care își poate recupera capitalul inițial investit de 220.000 euro este ca Cristian Sima să își vândă din activele negajate și să îl compenseze pentru pierderi.
“Singura rezolvare care are șanse este ca Cristian Sima să își valorifice activele negajate și să compenseze parțial pierderile. Din declarațiile publice ale lui Cristian Sima am înțeles că este gata să recupereze pierderile. Se poate găsi o cale de înțelegere, dacă există un dialog față în față, nu prin scrisori sau declarații la televiziuni”, a spus Daniel Dăianu.În a treia din scrisorile atribuite lui Cristian Sima apare informația că Daniel Dăianu a investit 200.000 euro, iar autorul scrisorii mărturisește că și-a asumat riscuri mai mari decât cele agreate cu clientul și se angajează să îi recupereze capitalul investit inițial. Potrivit declarației de avere, la 25 iulie 2012, Daniel Dăianu avea investiții la WBS de peste 350.000 dolari și 150.000 lei.
“Sima a recunoscut că și-a depășit atribuțiile mandatului și că a făcut investiții mai riscante decât i-am permis. Ultimul extras de cont, cu data de 3 octombrie, apare că am un plus de 8% de la începutul anului. Principala mea preocupare a fost conservarea capitalului inițial investit, am căzut de acord să facă arbitraj, nu am acceptat să facă tranzacții în marjă. Nu am avut nevoie de bani și nu am făcut retrageri, iar în ultimele patru luni n-am tranzacționat aproape deloc.”
Joi, 11 octombrie, Daniel Dăianu a declarat că deține conturi de tranzacționare la două societăți. La societatea de brokeraj WBS România Dăianu are deschis un cont de 65.000 euro, prin care a cumpărat acțiuni la Bursa din Sibiu, și la societatea WBS Holding, înregistrată într-un paradis fiscal, prin care a investit pe piețele străine în contracte pe cursul valutar euro-dolar.
-
Zelenski dezvăluie o posibilă ofertă a SUA: Ucraina ar putea intra în NATO dacă renunță la Donbas. Președintele ucrainean spune că populația va decideEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Haosul pe aeroporturile din SUA continuă: Peste 8.000 de zboruri anulate după blocarea traficului aerian. Milioane de pasageri riscă să fie afectați și în weekendEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Primul gaz din Neptun Deep vine în prima jumătate a lui 2027. Ce se știe despre cine îl cumpără și cât rămâne în RomâniaEnergie · 14 noiembrie 2026