Daniela Zeca: „Literatura este pentru mine un permanent drum deschis”/ de Stelian Țurlea
Daniela Zeca este absolventă a Facultății de Litere din București, a Facultății de Jurnalism și Știintele Comunicării și a unui masterat în știintele comunicării. Din anul 2001 este doctor în filologie al Universității din București și lector la catedra de presă a Facultății de Jurnalism și Știintele Comunicării din cadrul aceleiași universități.
Daniela Zeca este absolventă a Facultății de Litere din București, a Facultății de Jurnalism și Știintele Comunicării și a unui masterat în știintele comunicării. Din anul 2001 este doctor în filologie al Universității din București și lector la catedra de presă a Facultății de Jurnalism și Știintele Comunicării din cadrul aceleiași universități. La sfârșitul anului 2006 a primit distincția “Personalitatea europeană a anului pentru România”, secțiunea televiziune, acordată de Fundația Eurolink și Comisia Europeană. Din martie 2003 a fost redactor-șef al redacției Literatură-Arte, apoi directorul canalului TVR Cultural. A publicat volumele: Orfeea (poezie, Viitorul Românesc, 1994), Îngeri pe carosabil (proză, Coresi, 2000), Melonul domnului comisar (critică literară, Curtea Veche, 2005), Jurnalismul de televiziune (Polirom, 2005), Totul la vedere. Televiziunea după Big Brother (Polirom, 2007), Veridic. Virtual. Ludic. Efectul de real al televiziunii (Polirom, 2009), Istoria romanțată a unui safari (roman, Polirom, ed. I, 2009), Demonii vântului (roman, Polirom, 2010) si Zece zile sub val / Ten Days Under the Veil (jurnal de călătorie, Litera, 2011).
– Ceea ce de câțiva ani încoace m-am obișnuit să numesc “trilogia orientală” reprezintă un triptic de romane autonome, care au însă aceeași localizare geografică: Orientul Mijlociu. Dar, ceea ce este, cred, mai important – reiau și dezvoltă câteva teme care pe mine ca autor m-au preocupat aproape obsesiv: alteritatea, diferența, cunoașterea și asumarea unui “celălalt” incomod și riscant tocmai prin faptul că e altfel, așadar, necunoscut.
Cu alte cuvinte, nu este vorba de o trilogie în sensul clasic al cuvântului, care creează alianțe între personaje și lasă finalul fiecărei cărți deschis și în așteptarea unor rezolvări ulterioare, ci o trilogie tematică, structurată mai ales pe coerența și continuitatea întrebărilor pe care le pune și a fotografierilor din unghiuri diverse pe care le aplică aceluiași peisaj. Geografic, am pornit din Africa de Nord, cu puțin înainte de “primăvara arabă”, am traversat prin Emiratele Arabe și m-am oprit în vechea Persie, actualul Iran, urmărind continuu o lume distinctă de cea a Europei occidentale, despre care vorbim în general folosind clișee ori uzând de prejudecăți. Ceea ce Omar cel orb aduce nou în tot acest context nu e doar specificitatea unui spațiu și a unei culturi, ci se clarifică, sper, un proiect și o viziune narativă pe care am început să le conturez progresiv, din 2009, odată cu Istoria romanțată a unui safari și le-am îndeplinit până la finalul acestui cel de-al treilea roman oriental.
– Cărui motiv credeți că se datoreează succesul precedentelor două romane ale trilogiei – exotismului oriental, subiectului sau lucidității cu care demonstrați că, indiferent unde ar trăi, oamenii au trăiri similare?
– Sigur că m-am bucurat cu adevărat de succesul “Istoriei romanțate…” este, practic,cartea care m-a consacrat ca prozator și m-a adus în fața unui public numeros, cu care am învățat să comunic și pe care îl prețuiesc, dar nu a fost deloc simplu să constat că cititorii mei sesizau și erau atrași în primul rând de exotismul narațiunii, de pitorescul și insolitul limbajului, ignorând la început “mizele” profunde din culisele unei pasiuni precum cea dintre Darrielle și Mehria sau de sub tenta de basm oriental a peripețiilor șeicului Mo. Din 2010, cu “Demonii vântului”, critica literară a izbutit să arate drumul, să zicem așa, ascuns sub seducția de limbaj, ori de atmosferă, iar acum, Omar cel orb face un viraj decis spre luciditate, spre răceala observației, spre sunetul acut al unui semnal de alarmă. Cititorii fideli cred că vor primi “surpriza” pe care o așteptau, iar cei câțiva sceptici care încercau să insinueze că încă o carte orientală înseamnă deja manierizare vor avea de reflectat.
Dacă până acum se vorbea destul de des despre succesul meu literar ca despre un succes datorat unui subiect la modă – Orientul sau insolitul unor lumi pe care le-am cercetat – după “Omar” cred că acest succes va fi în sfârșit atașat deplin vocației mele de a mă simți din ce în ce mai mult cetățean și autor al unei lumi globale, în care indivizii trăiesc drame similare, duc aceeași luptă ori, altfel spus, sunt alergători în aceeași competiție care ne face pe toți niște făpturi neconsolate.
– Sunteți scriitor, jurnalist și profesor universitar. Cum se împletesc aceste meserii, oricât ar fi de apropiate, ce vă este mai lângă suflet?
– E adevărat că de mai bine de douăzeci de ani sunt jurnalist, sunt și scriitor, dar îmi iubesc foarte mult și munca de la catedra Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, în cadrul Universității din București. Sunt profesii care se completează, dar găsesc că sunt diferite și au intensități proprii. De pildă, jurnalismul și profesoratul țin de viața mea socială, civilă și diurnă.
Scriitorul rămâne totdeauna în viața mea secretă, nocturnă, în care nu pot funcționa niciodată “pe pilot automat”. Pe acest teritoriu am tot timpul neliniști, curiozități, ezitări. În fața studenților de exemplu sau în jurnalismul de televiziune, nu îmi pot permite să nu am viteză de reacție, siguranță a răspunsului și soluții de moment. Literatura îmi dă voie să amân (chiar dacă plătesc prețul) să rectific, să anulez.
– În calitate de realizator de televiziune ați semnat mai bine de 200 de emisiuni – “Cafeneaua artelor”, “Librăria pe roți”, “Ceva de citit”, “Față în față cu autorul” ș.a – și ați fost directorul postului de televiziune Cultural care s-a desființat în luna august. Veți continua în această meserie? Cum? Credeți că TVR Cultural va mai fi reînființat vreodată?
– Emisia nișei tematice TVR Cultural a fost suspendată în mod stupid la 15 septembrie 2012, dar nu pot absolutiza acest “accident” și nu îl pot considera implacabil. Cred că un reviriment al programelor culturale se va produce curând, probabil pe o platformă online, indiferent dacă această revenire se va produce la Televiziunea Română sau în viziunea altcuiva. În cei opt ani de manageriat al TVR Cultural am acumulat o experiență pe care ar fi păcat să o neglijez, în plus, de un deceniu încoace teoretizez despre ritmul și tendințele televiziunii recente, așa încât nu mă văd schimbând cu totul această direcție de mers.
– În ficțiune sunt Daniela Zeca pentru că acesta este numele meu de autor, de dinainte de a deveni, în urmă cu 13 ani, soția lui Mihai Adrian Buzura și nora romancierului Augustin Buzura. Sigur că este vorba de aceeași persoană, doar că în literatura română cel puțin, “sectorul Buzura” este deja revendicat, astfel că am preferat să fiu Buzura doar în zonele în care corola romancierului Augustin Buzura nu apucase să-și extindă umbra.
– Ați obținut doctoratul cu o teză despre poetica romanului polițist. Ați fost tentată să scrieți o carte polițistă? Ați făcut-o?
– Și în romanul polițist, ca în orice alt tip de roman, trebuie să faci proba vocației, or eu am fost capabilă doar să cercetez cu asiduitate acest tip de scriitură, dar aș fi fost un autor mediocru. Romanul polițist și mai ales exploatarea lui teoretică mi-au dat lecții despre suspans, despre susținerea ritmului intrigii într-o ficțiune, în așa fel încât aceasta să te “conducă”, să nu te lase să o abandonezi. Cred că în acest mod am obținut mai mult decât dacă aș fi încercat eu însămi să scriu un policier.
– Ați spus mai demult într-un interviu că scrieți în primul rând ca să vă împăcați cu dumneavoastră înșivă. Sunt indiscret dacă întreb: e vorba de vreun conflict interior?
– Niciodată nu am considerat că mă cunosc suficient. Ori de câte ori încep să mă întreb dacă am făcut alegerile cele mai bune sau câte dintre promisiunile pe care le-am adus cu mine le-am și respectat, literatura mă ajută să nu mă crispez în fața constatării că lucrurile sunt încheiate și că puteam să rezolv totul altfel și mai bine. Din acest punct de vedere, literatura este pentru mine un permanent drum deschis.
– Se spune despre dumneavoastră că sunteți o femeie foarte puternică, am citit că zilnic puteți face și desface gloria unui muzician sau a unui scriitor. Nu cred că doar cochetați cu puterea. Cum sunteți, de fapt?
– Aveți dreptate. Nu cochetez cu puterea, ci îmi place să fiu lider, mi-am asumat de fiecare dată asta și chiar am convingerea că mi-am cultivat continuu abilități pentru a fi lider.
Nu e nici simplu, nici confortabil, de aceea nu cred că liderii autentici, indiferent că sunt bărbați sau femei, politicieni sau artiști, se găsesc așa, pe toate drumurile. Puterea începe să acționeze ca o narcoză doar în clipa în care alunecă în abuz sau când începe să ne apară ca un dat etern și meritat. Puterea de orice fel creează inevitabil dependențe de un context sau altul, de indivizi sau grupuri, iar mie, mai mult ca orice, îmi place să respir în aerul fără restricții al literaturii.
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026