Versiunea completă
Media & Advertising

"Dansez pentru tine" - lider incontestabil de audiență pe toate segmentele de public

Prima ediție din cel de-al 14-lea sezon al show-ului "Dansez pentru tine", care a fost difuzată vineri seară, a fost lider incontestabil de audiență pe toate segmentele de public, informează Pro TV.

Departamentul Life - Mediafax · 19 octombrie 2013 · 7 min de citit

Seară plina de emoție, eleganță și surprize, vineri, la “Dansez pentru tine”. Cel de-al 14-lea sezon al show-ului a debutat exact de ziua lui Ștefan Bănică, prilej ca întreaga echipă să îi ureze prezentatorului “La mulți ani” la fiecare pas și să îi facă aniversarea de neuitat. Dacă e posibil ca Ștefan să fi pierdut la un moment dat numărul celor care i-au transmis toate gândurile bune, cu siguranță momentul în care a primit din partea echipei “Dansez pentru tine” o chitara îi va rămâne întipărit în suflet.

“Să îți poarte noroc și să îți aducă și mai mult succes”, i-a transmis Iulia Vântur, iar Ștefan a recunoscut, vizibil emoționat: “Fraților, v-ați întrecut pe voi înșivă. E superbă și abia aștept să o încerc!”.

Telespectatorii au văzut vineri seară pentru prima dată în acest sezon rodul orelor întregi de repetiții. Perechile intrate în competiție și-au prezentat visurile pentru care luptă și au încercat să profite de energia debordantă din platou pentru a da tot ce e mai bun din ele pe ringul de dans și pentru a demonstra că stăpânesc cele două stiluri ale serii: freestyle și vals.

Nivelul crescut al concurenților a atras după sine și pretenții mai ridicate din partea juriului, care a sancționat drastic și în unanimitate prestațiile perechilor de la vals. Lăudate pentru eleganța și felul în care au reușit să plutească pe ritm, echipele din care fac parte Sore și Ilinca Vandici au reușit să se claseze pe primele două locuri în prima ediție din acest sezon. La polul opus, Ruby și Sorin Brotnei vor avea o săptămână de foc, în care vor fi nevoiți să muncească de două ori mai mult, pentru că au ajuns la duel.

Telespectatorii au trăit aseară emoțiile alături de concurenți. În intervalul orar 20.30 – 01.11, atunci când a fost difuzată emisiunea, Pro TV a fost lider incontestabil de audiență. Astfel, pe publicul din mediul urban, ProTV a înregistrat, în medie, 8,6 puncte de rating și 21% din cota de piață, în timp ce Antena 1, clasata pe locul al II-lea, a obținut de aproape două ori mai puțin, respectiv 4,5 puncte de rating și 11% din cota de piață.

Pro TV a fost de neînvins și pe publicul comercial din mediul urban cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, unde a înregistrat, în medie, 8,4 puncte de rating și 22,8 procente din cota de piață. Antena 1, clasată și de această dată pe locul al II-lea, a avut 5,6 puncte de rating și 15,3% cota de piață.

În minutul de aur al show-ului de vineri, la 21.50, aproape 3.000.000 de telespectatori de la nivelul întregii țări urmăreau Pro TV, care înregistra 14,7 puncte de rating și 26,3% cota de piață.

Telespectatorii au avut nenumărate motive de bucurie pentru că au ales să își petreacă seara la Pro TV. Dominată de alb și negru, ediția de vineri a emisiunii “Dansez pentru tine” a debutat cu freestyle. Echipa formată din Giani Kiriță și Dana Matei (Lockid) a deschis seara de dans. Beatrice Rancea a spus că începutul coregrafiei i s-a părut interesant, dar că și-ar fi dorit mai mult spectacol, în timp ce Mihai Petre a recunoscut că i-a placut ceva la Giani: “acel bounce pe care l-a avut, acea mișcare arcuită”. Juratul a atras însă atenția asupra unui aspect foarte important: “Giani pare că a lipsit de la antrenamente, mi s-a parut că se gândește prea mult la pași. O lipsă de expresivitate totală”, a declarat Mihai Petre. Tot el a amintit că punctează perechea și a sfătuit-o pe Dana, o foarte bună dansatoare, ca pe viitor să își susțină partenerul pentru a fi o echipă echilibrată. Și Emilia Popescu l-a sfătuit pe Giani să aibă încredere în Dana și în Vica, cea care le este coregraf: “Lasă-te în voia lor, uită de tine dacă poți, și vei ajunge la performanță”, i-a spus actrița.

Sore și Dark au dansat freestyle pe piesa “Impossible”, iar la finalul emisiunii au aflat că nimic nu este imposibil: munca lor din ultimele săptămâni a fost răsplătită cu mult râvnitul loc I. “Sincronizare perfectă!”, a concluzionat Emilia Popescu, cea care a și mărturisit că o admiră pe Sore pentru modestie, perseverență și tenacitate. “O echipă egală ca potențial”, a fost de părere Beatrice Rancea, iar Edi Stancu a spus că freestyle-ul lor a fost unul dintre momentele lui preferate.

Următorii care au pus accentul pe freestyle au fost Sorin Brotnei și Alexandra Popovici. Elwira Petre, noua membră a juriului, a simțit potențialul echipei, dar a sancționat rigiditatea momentului lor. “Mi-ați dat impresia că dansați un pic cu frâna de mână trasă”, a spus ferm jurata. Emilia Popescu i-a atras atenția lui Sorin că a obosit foarte tare în timpul dansului, iar Mihai Petre și-a exprimat nemulțumirea față de un anumit moment coregrafic: “M-a deranjat ieșirea ta din peisaj, Sorin! Eu vreau să văd dans, nu plimbări pe canapeaua cu rotile. Alt lucru care nu mi-a plăcut la tine, Sorin, este faptul că numeri în timp ce dansezi”, a declarat Mihai. Cei doi nu au reușit să facă o impresie strălucită nici la vals, iar asta a făcut să fie una dintre cele două echipe condamnate la duel.

Echipa formată din “nebunii” Dima din LaLa Band și Iulia Clisu a fost, cu siguranță, o apariție șocantă. Dima era într-un scaun cu rotile, iar Iulia, legată cu două fâșii de material de o canapea. Edi Stancu a apreciat originalitatea coregrafiei și a spus ca Istvan s-a jucat foarte frumos cu aptitudinile lor.

Ilinca Vandici și Răzvan Marton au fost protagoniștii unui moment de primă clasă și au afirmat la finalul dansului că mai au multe de arătat în ringul visurilor. Ilinca a fost admirată pentru feminitatea ei atât de partea masculină a juriului, cât și de cea feminină.

Elena Ionescu, solista trupei Mandinga, și partenerul ei, Freek, s-au salvat de la duel pe ultima sută de metri. “Nu sunteți o pereche omogenă, trebuie să găsiți un numitor comun cât mai curând. Nu-mi plac indivizii când e vorba de perechi”, a spus ferm Mihai Petre, care le-a amintit încă o dată că el notează dansul în pereche, nu pe cel al fiecărui membru în parte. “Îmi place foarte mult plăcerea cu care dansezi, dar din păcate e foarte mare diferența dintre voi”, i-a spus și Elwira Elenei.

Ruby și Alexandru Ciobanu, cea de-a doua echipă condamnată la duel, au strâns de la juriu atât sancțiuni, cât și încurajări. “Nu mi-au plăcut prizele”, a declarat Mihai Petre. “Arătai chinuită… picioarele strâmbe, mâinile la fel”, a continuat să-i spună juratul frumoasei Ruby. “Sunt sigură că o să fie din ce în ce mai bine, nu vă speriați de seara asta”, le-a spus cu îngăduință Beatrice Rancea. Elwira Petre a admirat expresivitatea lui Ruby și l-a sfatuit pe Alexandru să ridice ochii din pământ atunci când dansează pentru a interacționa cu publicul și a se umple astfel de energia pe care i-o transmite.

Ultima echipă din concurs, formată din Falemi Nana și Emanuela Mitrea, a combinat fotbalul cu dansul. Emilia Popescu a spus despre Falemi că are un farmec deosebit și că prevede că următoarele apariții vor fi adevărate performanțe. Mihai Petre nu s-a lăsat însă înduplecat de felul în care Falemi a jonglat cu mingea pe ringul de dans.

Dacă la freestyle jurații au găsit și laude, sancțiunea a fost cuvântul de ordine în jurizarea valsului. Cu excepția echipelor din care fac parte Sore și Ilinca, care s-au distins prin eleganță, și a celei din care face parte Falemi, cel care a fost declarat “o surpriză placută”, celorlalte echipe li s-a explicat faptul că valsul are reguli stricte și că, pentru a face performanță, ele trebuie respectate.

Săptămâna viitoare, echipele Ruby – Alexandru Ciobanu și Sorin Brotnei – Alexandra Popovici sunt condamnate la duel. Telespectatorii pot vota pentru salvarea echipei favorite prin SMS la 1322 cu textul “Sorin”, pentru salvarea echipei Sorin Brotnei – Alexandra Popovici sau cu textul “Ruby”, dacă vor ca Ruby și Alexandru Ciobanu să continue competiția în ringul visurilor. De asemenea, echipele pot fi votate sunând la 0900 760 403 pentru Sorin și Alexandra și la 0900 760 407 pentru Ruby și Alexandru. Numerele de telefon sunt apelabile doar din rețelele Romtelecom și Alonia.

Citește și