Dar unde sunt salatele de altadata?

Mare imbulzeala mare langa Curtea Suprema din Lower Manhattan. Reporteri de televiziune transmitand in direct, curiosi, vreo cativa oameni care agitau pancarte si scandau lozinci. Apare si un batran cu o caciula infundata pe urechi, atras de larma, si intreaba ce se petrece acolo. “Nu stii? – ii raspunde un reporter – e procesul Marthei Stewart!” “Cine-i asta, Martin Stewart? Candideaza la presedintie?” face batranul, dupa care se indeparteaza, parand lamurit ca nu e nimic interesant pe acolo. In urma lui, un alt reporter comenteaza ironic: “Unul ca el ar fi trebuit sa fie in juriu!”

ntamplarea, relatata de trimisul la New York al unui ziar englezesc, e folosita de ziaristul respectiv tocmai spre a sugera imposibilitatea unui proces cu adevarat obiectiv in cazul Marthei Stewart, atata vreme cat e aproape de necrezut ca mai exista vreun cetatean american care sa nu fi auzit vreodata de aceasta femeie. Celebritatea, in cazul ei, le-a dat motive unor comentatori sa-i suspecteze pe jurati de lipsa de obiectivitate, pe motiv ca si in alte cazuri, calitatea de vedeta a unor inculpati a inclinat balanta justitiei in favoarea lor. Avocatii lui Stewart au incercat insa, dimpotriva, sa-si construiasca pledoaria de aparare tocmai pe ideea ca ilustra lor clienta a fost pusa sub acuzare tocmai pentru ca este o vedeta, insa judecatorul le-a interzis sa se foloseasca de un asemenea argument.

Parerile din afara tribunalului au ramas insa impartite, existand destui care sa sustina ca Martha e doar un tap ispasitor scos in fata in timp ce vinovatii de fraude corporatiste incomparabil mai mari sunt tratati mult mai bland, ba chiar unii raman convinsi ca a fost trimisa in judecata fiindca se face vinovata de a fi o femeie care a reusit sa aiba succes intr-o lume a barbatilor folosindu-se de talente considerate specific feminine – indemanarea de a aranja casa, de a gati sau de a cultiva flori. In fine, sunt si din cei care pun problema intr-un chip ceva mai filozofic, sustinand ca Martha, intruchipare perfecta a visului american, adica o persoana care a pornit de jos si a ajuns bogata si faimoasa (nu trebuie uitat ca in 2000 a figurat pe lista Forbes a celor mai bogati 400 de americani, cu o avere estimata la un miliard de dolari), nu e cu nimic mai vinovata decat orice alt american pentru care succesul personal s-a cladit, in mod natural si inevitabil, pe infrangerea altora.

In cazul de fata insa, e mai greu ca o asemenea explicatie darwinista sa-i multumeasca pe actionarii companiei Martha Stewart Living Omnimedia (MSO), care de doi ani incearca sa faca fata prabusirii cursului actiunilor din cauza procesului intentat fondatoarei. Acuzatiile sunt cunoscute: in calitate de actionara la ImClone, o firma de biotehnologie, Martha Stewart si-a vandut, la sfarsitul anului 2001, aproape 4.000 din actiunile detinute, incasand 228.000 de dolari, exact cu o zi inainte ca Administratia Federala pentru Alimente si Medicamente (FDA) sa respinga un medicament impotriva cancerului, produs de firma. Decizia FDA a determinat imediat prabusirea cursului actiunilor, astfel incat, vanzandu-si actiunile inainte ca valoarea lor sa scada, Martha Stewart a reusit sa evite pierderi de putin peste 45.000 de dolari.

Comisia Federala pentru Operatiuni Bursiere (SEC) a acuzat-o pe Stewart ca a luat decizia de a vinde tocmai atunci pe baza unor informatii confidentiale obtinute de la prietenul ei si fondatorul ImClone, Sam Waksal, aflat acum in inchisoare, care la vremea respectiva, afland din timp ca medicamentul in cauza nu va fi aprobat de FDA, isi vanduse si el un pachet de actiuni. Waksal s-a recunoscut vinovat de “insider trading” si a fost condamnat in vara anului trecut la sapte ani de inchisoare pentru frauda si evaziune fiscala. Initial acuzata si ea de “insider trading”, Martha Stewart a reusit sa scape de aceasta acuzatie, judecatorii admitand posibilitatea ca ea sa nu fi aflat de la brokerul sau, Peter Bacanovic, decat ca o serie de alti actionari isi vand pachetele detinute la ImClone, nu si motivul pentru care acestia si le vand.

Initial, Stewart si Bacanovic si Faneuil au sustinut ca decizia de a vinde nu a fost motivata de aflarea unor informatii confidentiale, ci pur si simplu de un acord prealabil intre broker si clienta sa, potrivit caruia Bacanovic urma sa vanda automat actiuni in momentul cand pretul lor ar fi coborat sub 60 de dolari bucata. Vanzarea celor aproape 4.000 de actiuni ale lui Stewart s-a facut la pretul de 58 de dolari, iar faptul ca momentul ales pentru vanzare a precedat verdictul negativ al FDA ar fi reprezentat o simpla coincidenta. Procurorii au inaintat insa plangere penala impotriva lui Stewart si a lui Bacanovic pentru obstructionarea investigatiei guvernamentale privind tranzactia respectiva, apreciind ca ca brokerul si clienta sa ar fi falsificat acte si inregistrari de convorbiri telefonice pentru a crea impresia ca ar fi avut un acord privind plafonul de 60 de dolari invocat, desi un asemenea acord nu a existat niciodata. Daca va fi gasita vinovata, Stewart ar putea fi condamnata la zece ani inchisoare.

Procesul, reluat saptamana trecuta, are parte de atentia incordata a opiniei publice americane, care il urmareste aproape ca pe un film, cu rasturnari de situatii si dezvaluiri spectaculoase asteptate de la o zi la alta. Deocamdata, martorul cel mai important ramane Douglas Faneuil, asistentul lui Bacanovic. Initial, acesta sustinuse si el varianta acordului de a vinde imediat ce pretul ar fi scazut sub 60 de dolari; ulterior a recunoscut ca a mintit si a devenit martor al acuzarii, declarand ca a fost pus de sefii sai sa o informeze pe Martha Stewart despre situatia de la ImClone, oferindu-i-se chiar si un bonus special. Intr-o faza intermediaraa procesului, Faneuil afirmase ca a fost pus de Bacanovic sa discute cu Stewart, dar la audierea de marti a declarat ca Waksal a fost cel care i-a dat ordin s-o previna pe prietena sa ca ar fi cazul sa-si vanda actiunile.

Avocatii Marthei Stewart, care pe tot parcursul procesului si-a sustinut cu tarie nevinovatia, au comentat deja ca suma pe care ar fi urmat s-o piarda clienta lor daca nu si-ar fi vandut la timp actiunile ar fi reprezentat doar 0,006% din valoarea averii ei, asa incat nu s-ar fi justificat incalcarea legii pentru o suma atat de mica. Comentatorii care o considera insa vinovata pe Stewart spun ca o astfel de pledoarie nu e numai falsa (lacomia ei de bani si dorinta de a-si etala bogatia cu orice pret sunt atat de mari, zice un editorialist al unui ziar american, incat pana si la proces s-a prezentat cu doua posete Hermes de 20.000 de dolari), ci si neinspirata, intrucat pentru niste judecatori pentru care 40.000 de dolari reprezinta leafa pe un an intreg nu e deloc vorba de o suma mica. Spre comparatie, pe tot anul 2002, veniturile incasate de Stewart in calitate de director executiv al MSO s-au ridicat la 2,2 milioane de dolari, la care se adauga indemnizatia de membru al consiliului directorilor Bursei din New York si cea de membru al consiliului de administratie al companiei de cosmetice Revlon.

In plus, inocenta ei in materie de tranzactii cu actiuni ar fi cam greu de demonstrat, atata vreme cat Martha Stewart a lucrat ani intregi ca broker si stie foarte bine sa umble cu banii. E adevarat, chiar aceasta latura a personalitatii ei e de natura s-o faca simpatica pentru cei dispusi sa admire faptul ca o femeie care si-a cladit averea si prestigiul pe programe de televiziune cu retete culinare si articole de revista despre cum sa-ti decorezi casa de Halloween si-a inceput cariera intr-o profesie evident barbateasca, cel putin pentru vremea cand a practicat-o ea. Nascuta in 1941 in New Jersey ca al saselea copil al unei familii modeste de origine poloneza, Martha Helen Kostyra a invatat de mica sa gateasca, sa lucreze gradina si “sa tina casa”. A studiat istoria si istoria arhitecturii la Barnard College din New York, s-a maritat cu un broker si a lucrat ca broker pe Wall Street alaturi de sotul ei.

Recesiunea bursiera de la inceputul anilor ’70 a determinat-o sa se mute in 1972 la o ferma din Westport, Connecticut, impreuna cu sotul si cu fiica ei, unde a reusit sa puna pe picioare o afacere de catering. In 1982 si-a publicat prima carte de lifestyle, “Entertaining”, unde isi valorifica experienta in materie de prezentare a meselor si de retete originale. Dupa alte cateva carti de succes si o emisiune de televiziune pe PBS, Stewart a devenit purtatoare de cuvant a retelei de supermagazine Kmart, in 1987, cu care ulterior a si incheiat un contract de distributie a produselor “marca” Martha Stewart – decoratiuni interioare si articole pentru bucatarie, casa si gradina. In 1991 a lansat Martha Stewart Living Magazine, o revista dedicata aranjamentelor interioare, care a devenit un soi de arbitru al gustului american. In 1999, si-a listat la bursa compania, Martha Stewart Living Omnimedia, cu o oferta publica initiala care a atras 873 de milioane de dolari.

De la inceperea investigatiei privind actiunile ImClone, imperiul mediatic “de autor” al Marthei s-a restrans: vanzarile de publicitate in revistele ei s-au redus, pretul actiunilor MSO a scazut, iar prestigiul fondatoarei, atacat inainte doar de rivalii din media care o ridiculizau pentru pretiozitatea aparitiilor si o antipatizau pentru genul de orgoliu artagos cu care intelegea sa-si conduca afacerile, a fost destul de serios afectat. Acum, principala preocupare a directorilor MSO este cum sa duca inainte o afacere sustinuta pe imaginea Marthei, in conditiile in care Martha n-ar mai fi acolo; analistii sunt de parere insa ca si daca Stewart ar fi declarata nevinovata, MSO n-ar mai reusi niciodata sa ajunga la valoarea de piata sau la nivelul vanzarilor dinainte de 2002, pentru ca insusi faptul ca Martha a permis ca scandalul sa se extinda atat de mult denota ca doamna de fapt nu e un manager bun, ci doar o gospodina care a profitat de o conjunctura favorabila ca sa faca bani din talentele ei casnice.

Iar realitatea e ca acea conjunctura a anilor ’90, unde americanul era dispus sa se rasfete, sa se bucure de confortul propriei case si sa arunace bani pe nimicuri dragute nu mai exista. Lumea s-a schimbat, si aceasta e de fapt schimbarea care a erodat afacerea doamnei Stewart. Poate ca daca procesul de acum ar fi avut loc pe la jumatatea anilor ’90, in plina epoca de incredere in forta benefica a burselor, in plina glorie a WorldCom sau Enron, si soarta imperiului Marthei ar fi fost altul, ca si perceptia publica despre imaginea ei. Ar fi mers la inima telespectatorului, de pilda, o Martha care, intrebata ce se va intampla la proces, si-ar fi netezit cutele fustei si ar fi raspuns delicat ca totul e bine si ca, in loc sa raspunda la asemenea intrebari, ar prefera sa-si vada de salata ei. Acum insa nu mai sunt asa de multi cei care au chef sa pregateasca o salata cu orele; mai interesant e sa vada la televizor ultimele stiri de la procesul din Lower Manhattan.
crenguta.nicolae@zf.ro