Dăruiți o carte!/ de Stelian Țurlea

La 23 aprilie se sărbătoresc mai multe: e ziua bibliotecarului, ziua drepturilor de autor, ziua cărții. Aceasta din urmă e o sărbătoare la nivel mondial, după ce UNESCO a hotărât astfel în anul 1964. La 23 aprilie au dispărut, în 1616, doi titani ai literaturii universale – William Shakespeare și Miguel de Cervantes. Ziua e, într-un fel, și un omagiu adus lor. Anul acesta se împlinesc 400 de ani! De mulți ani, sărbătorim, chipurile, și noi Ziua Cărții. Nu cred să fi simțit cineva asta.

Firește, evenimentul este bifat în calendarul birocraților culturali, ici, colo se organizează vreo reuniune la care sunt aduși ca niște moaște scriitori dornici să se facă cunoscuți sau să citească din opera lor, așa cum pe vremuri nu prea îndepărtate căminele culturale consemnau sărbătorile impuse de regim. Uneori, din ce în ce mai rar, se fac promisiuni ori planuri privind îmbunătățiri ale domeniului cărții – înlesniri pentru editori, pentru biblioteci, pentru autori, asigurări că vor fi bani mai mulți și înlesniri legislative, îndemnuri ca măcar tânăra generație să revină mai cu sârg la lectură. Dar nimeni nu simte sau nu știe de vreo schimbare, de vreo mișcare, de vreo înnoire. Anul acesta, la fel ca anul trecut, scuza plauzibilă ar fi criza economică, problemele economiei sunt mult mai grave decât situația specifică din domeniul cărții. Nimeni nu neagă efectele crizei, dar legătura nu e neapărat cauzală și directă, indiferența față de domeniul cărții a fost aceeași și înainte de apariția crizei. Până și profesioniștii cititului, criticii literari, au început să citească selectiv sau să „frunzărească” doar volumele pe care le primesc. Nu sunt nedrept, sunt doar trist, vehemența mea e iscată din convingerea că nimic nu se va schimba nici acum, nici în viitorul imediat.

Nu învinovățesc pe nimeni în mod special. Nu arunc anatema asupra cuiva anume. Știu, pe de altă parte, că sunt foarte mulți care găsesc încă plăcere în lectură, care mai cumpără cărți, așa cum sunt alții care se străduie să tipărească volume frumoase. Poate sunt prea puțini? Poate ar fi bine să spunem că, noi, românii, nu (mai) sărbătorim Ziua Cărții decât de formă, o menținem însă în calendarul de sindrofii alături de alte zeci și zeci de zile/prilejuri de amintire, pentru că, pur și simplu, nu mai citim? Aproape că am uitat să mai cumpăram o carte, și nu lipsa banilor este neapărat cauza, așa cum am uitat să mai citim, orbiți de spectacolul fascinant și otrăvitor al televiziunilor.

Am aflat de un obicei catalan. Ca la toți creștinii, și în Catalunia este ziua Sfântului Gheorghe (Sant Jordi). Tradiția cere ca bărbații să dăruiască în această zi femeilor un trandafir, iar ele să le dăruiască o carte. Mă gândesc să adaptez ideea, să mă țin de ea și să le cer prietenilor să facă aidoma, chiar dacă știu că are șanse infinitezimale să devină obicei. Voi cumpăra cărți pe care le voi oferi eu femeilor mai apropiate sau dragi, convins că voi primi în schimb un zâmbet care-mi va lumina ziua.

Așa voi contribui și eu într-un fel propriu la Ziua Cărții, cu gândul la dificultățile enorme ale bieților editori. Până la anul e însă atât de mult, încât mi-e teamă că aceia care ar face ca mine or să uite…

Editorial apărut în nr 499 al „Ziarului de duminică”, din 23 aprilie 2010