Date preliminare: 211.000 de PC-uri vândute în T4
Numărul de desktop-uri vândute în ultimul trimestru din 2011 a fost mai mic de 60.000 de unități.
Numărul total de computere (dektop și portabile) vândute în trimestrul patru al anului trecut în România a fost de aproximativ 211.000, în scădere cu peste 5% față de anul precedent, arată datele preliminare ale companiei de analiză IDC, citate de compania Dell.
Numărul unu din punctul de vedere al numărului de unități livrate la nivelul întregii piețe de computere este compania taiwaneză Acer, cu 33.361 de PC-uri vândute, o creștere de peste 18% față de anul precedent. Acer este numărul unu în trim. 4 și pe segmentul de laptopuri de 32.650 unități, de unde rezultă că firma taiwaneză a vândut puțin peste 700 de desktop-uri în perioada amintită.Dell a ocupat locul doi la nivelul întregii piețe în trim. 4 din 2011, în condițiile în care compania americană a înregistrat o creștere de 3,5% a vânzărilor față de anul precedent. Pe locul trei în raportul preliminar al IDC este o altă companie americană – Hewlett-Packard, cu 30.387 de unități vândute și o cotă de piață de peste 14%.
Demn de notat este că primii patru jucători din top s-au distanțat de restul jucătorilor din punctul de vedere al numărului de unități vândute în al patrulea trimestru, cu livrări situate între 27.000 și 33.000 de PC-uri.
Cea mai mare creștere în T4 pe piața de PC-uri a fost înregistrată de Fujitsu, ale cărei livrări au urcat cu 82%, la 5.053 unități.
Compania americană Apple, ale cărei computere portabile sunt unele dintre cele mai scumpe de pe piață, a vândut în trimestrul patru 1.205 laptopuri, în scădere cu aproape 20% față de acceași perioadă a anului precedent. Cel mai ieftin laptop Apple are un preț de pornire de aproximativ 4.500 de lei.
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026