Datele PIB din primul trimestru, revizuite marginal în urcare
Produsul Intern Burt a crescut în primul trimestru cu 2,2% față de perioada similară a anului trecut și cu 0,7% comparativ cu rezultatele înregistrate în ultimul trimestru din 2012, creșteri ușor peste cele anunțate prin datele semnal publicate de Institutul Național de Statistică în luna mai.
Anterior, INS a anunțat că produsul intern brut în primul trimestru al acestui an a crescut, în termeni reali, cu 0,5% comparativ cu trimestrul IV din 2012, iar față de primele trei luni ale anului trecut s-a majorat cu 2,1% pe seria brută.
Datele prezentate de INS indică, totuși perspective incerte ale evoluției economice, întrucât atât agricultua, pe partea de formare, cât și consumul individual, pe parte de utilizare, au avut contribuții negative la creșterea PIB pe primul trimestru, iar determinante pe partea de utilizare rămân exporturile.
În aceste condiții, creșterea economică apare ca fiind strict legată de evoluția internațională, în principal a economiilor din UE, principalul partener comercial.
INS notează că din punctul de vedere al utilizării PIB, creșterea s-a datorat exportului net (cu o contribuție de +3,0%), consecință a creșterii cu 3,9% a exporturilor de bunuri și servicii corelată cu reducerea volumulului importurilor de bunuri și servicii cu 1,7%.
Ca urmare a scăderii volumului cheltuielii pentru consum final al gospodăriilor populației și al formării brute de capital fix (cu 0,3% și, respectiv, 0,7%) aceste componente de cheltuieli au avut o contribuție negativă la creșterea PIB, de -0,2% și, respectiv de -0,1%.
La creșterea PIB, în trimestrul I 2013 față de trimestrul I 2012, au contribuit toate ramurile economiei, cu excepția agriculturii, silviculturii și pescuitului care a avut o contribuție negativă (-0,3%).
Majoritatea analizelor privind creșterea economică pentru acest an mizează pe o revenire a agriculturii, după anul agricol 2012 foarte slab.
Contribuții mai importante la creșterea PIB au avut industria (+0,7%), cu o pondere de 28,8% la formarea PIB și al cărei volum de activitate s-a majorat cu 2,6%, comerțul cu ridicata și cu amănuntul; repararea autovehiculelor și motocicletelor; transport și depozitare; hoteluri și restaurante (+0,4%), cu o pondere de 12,7% la formarea PIB și al cărui volum de activitate s-a majorat cu 3,2% și activitățile profesionale, științifice și tehnice; activități de servicii administrative și activități de servicii suport (+0,4%), cu o pondere mai redusă la formarea PIB (5,3%), dar care au înregistrat o creștere semnificativă a volumului de activitate (6,8%).
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026