Datoria externă a urcat la 92 miliarde euro în ianuarie
Datoria externă a României a avansat cu circa 1,3 miliarde euro în ianuarie și a ajuns la 92,1 miliarde euro, arată datele BNR.
Datoria externă a României a avansat cu circa 1,3 miliarde euro în ianuarie și a ajuns la 92,1 miliarde euro, arată datele BNR.
Datoria pe termen scurt a urcat de la 18,7 miliarde euro în decembrie la aproape 19,2 miliarde euro la sfârșitul lui ianuarie, în timp ce datoria pe termen mediu și lung a avansat până la 72,9 miliarde euro, datorită eliberării unei tranșe din acordul încheiat cu FMI.
Serviciul datoriei externe a fost de aproape 3 miliarde euro în ianuarie, din care 2,1 miliarde euro în contul datoriei pe termen scurt.
Citește și
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026