Versiunea completă
Eveniment

Datoria externă rămâne în apropierea pragului de 100 de miliarde de euro

Datoria externă totală a ajuns la sfârșitul lunii februarie la aproape 98 mld. euro, în creștere față de nivelul din ianuarie, dar sub valoarea de la sfârșitul anului trecut. Aceasta este atât datoria statului, cât și cea privată.

Claudia Medrega · 16 aprilie 2012 · 2 min de citit

Datoria externă totală a ajuns la sfârșitul lunii februarie la aproape 98 mld. euro, în creștere față de nivelul din ianuarie, dar sub valoarea de la sfârșitul anului trecut. Aceasta este atât datoria statului, cât și cea privată.

Datoria externă pe termen scurt, prin­cipala vulnerabilitate care a trimis România în corzi la sfârșitul lui 2008, a însumat în februarie 22,5 mld. euro, repre­zentând aproape 23% din datoria externă to­tală. Nivelul actual este apropiat de maximul înregistrat în 2008.

Dacă în 2008 datoria externă pe termen scurt creștea în principal ca urmare a liniilor de finanțare atrase de sectorul bancar, din 2009 îndatorarea externă s-a mutat de pe traiectoria sec­torului privat la nivelul sectorului guver­namental. Astfel, cea mai mare ame­nințare rămâne viteza de creștere a datoriei publice, atât interne, cât și externe.

Lungirea maturităților este crucială pentru evitarea acumulării unor vârfuri de plată tocmai în perioade în care piețele financiare internaționale sunt extrem de agitate. De anul trecut România a renunțat să mai tragă bani de la FMI, deși sunt mai ieftini, și a preferat să iasă pe piața externă chiar cu prețul unor dobânzi destul de ridicate din cauza primei de risc de țară.

Ministerul Finanțelor încearcă să extindă scadența medie a datoriei externe contractate de stat și a emis la începutul acestui an obliga­țiuni în SUA pe 10 ani, chiar dacă finanțările pe termen mai lung sunt mai scumpe.

Datoria externă pe termen mediu și lung, care reprezintă 77% din datoria totală, a fost la sfârșitul lunii februarie de 75,5 mld. euro, în ușoară scădere față de sfârșitul anului trecut.

În 2011 datoria externă a României a urcat până la 98,6 mld. euro, fiind în creștere cu 6,6% față de nivelul din decembrie 2010 și cu 21% peste nivelul din 2009. De la începutul crizei, România s-a îndatorat la extern cu peste 26 mld. euro.

Citește și