Datorii pentru creștere și datorii toxice. Cum le deosebim?

Ministrul bugetului Liviu Voinea a reacționat recent la un articol din Ziarul Financiar care arăta că România s-a mai împrumutat cu 1,5 mld. euro pe piețele externe pentru a plăti salarii și pensii, deci, practic, pentru a supraviețui.

Voinea a replicat că România a ieșit pe piețele externe pe șapte ani la 4,8% și aceasta este o performanță în sine, din punctul de vedere al dobânzii și al interesului investitorilor pentru titlurile românești, având în vedere statutul nostru de țară notată cu rating „junk“, adică nerecomandat investițiilor, de către Standard & Poor’s.

„Am putea să reducem stocul datoriei publice, dar aceasta ar afecta investițiile“, răspunde ministrul la întrebarea de ce România continuă să-și mărească stocul de datorie publică – internă și externă –  în condițiile în care are la scadență miliarde de euro și ar trebui să achite datoriile făcute anterior prin economii făcute la buget și nu rostogolirea lor la nesfârșit.

Între decembrie 2008 și mai 2013, datoria publică a României a crescut de la 25 de miliarde de euro la 53,9 miliarde de euro, din care datoria externă s-a triplat de la 10 la 30 de miliarde de euro.

Trebuie spus aici că vulnerabilitatea față de îndatorarea externă a fost accentuată în această perioadă, ceea ce denotă o lipsă de strategie, în condițiile în care cursul leu/euro este practic dopat din 2004 încoace prin creșterea datoriei externe, compusă din datorie publică și privată.

Datoria publică poate fi un instrument de creștere economică, iar întreprinzătorii chiar au început să evoce creșterea sa pentru a aduce dezvoltare prin investiții.

„România se poate împrumuta până la 60% din PIB (azi este 38% din PIB datoria publică  -n.red). Nu înțeleg de ce statul nu face investiții în sisteme de irigații, în silozuri și în capacități de prelucrare pentru produsele agroalimentare, astfel încât agricultura să fie un boom pentru dumneavoastră“, a spus recent la o conferință pe agricultură organizată de ZF un om de afaceri din Italia care lucrează local câteva mii de hectare.

El a argumentat că între 2000 și 2008 datoria publică a crescut de la 10 la 25 de miliarde de euro, de 2,5 ori, dar în aceeași perioadă PIB-ul a crescut de la 40 la 140 miliarde de euro, deci de 3,5 ori. Ca urmare, între 2000 și 2008, pentru fiecare miliard de euro, datorie publică, au fost creați 1,4 miliarde de euro PIB. Este aceasta o cale de creștere? Fără îndoială. Dar doar cu condiția ca banii împrumutați să meargă în investiții și nu în consum.

Dovada că o datorie poate deveni toxică este evoluția între 2008 și 2013. Datoria publică s-a dublat de la 25 mld. euro la aproape 54 de miliarde de euro în această perioadă, dar PIB-ul abia în 2013 revine la un nivel apropiat în euro față de cel din 2008.

Astfel, în acești ani am făcut datorie publică de 29 miliarde de euro pentru niciun miliard de euro în plus la PIB. Frumos bilanț.

Iată de ce orice împrumut al României azi pe piețele externe din care să se ramburseze datoriile făcute pentru consum este un împrumut toxic. Noua guvernare a venit la putere punând întrebări tari despre ce s-a întâmplat cu banii împrumutați de către stat, despre investițiile pe hârtie în bazine de înot și patinoare și despre risipa din companiile de stat.

Însă deocamdată nu face decât să țină bugetul strâns pentru a arăta finanțatorilor că este în stare să reînnoiască datorii. Unde sunt investițiile care ar trebuie tăiate pentru a face economii și pentru a fi rambursate datoriile, când tocmai statisticile Ministerului de Finanțe arată o scădere a cheltuielilor de capital cu 10% pe primele șase luni din acest an?

Singura cale de guvernare azi, singurul obiectiv pe care trebuie să și-l asume acest guvern în fața contextului internațional tensionat în continuare, este reducerea datoriei publice din economii la buget la cheltuielile făcute cu salariile și la bunuri și servicii, precum și eficientizarea proiectelor de investiții publice.

Criza financiară care se desfășoară din 2008 încoace s-a transformat într-o criză a datoriilor suverane și cu toate că România este astăzi aparent pusă la adăpost – prin ce indicator, că ne putem împrumuta de pe piețe! – din jarul datoriilor poate izbucni oricând o nouă vâlvătaie în care să fim puși în situația de a trece la tăieri dure. Nu mai avem nevoie de un iunie 2010, cu TVA crescut și tăieri de salarii peste noapte.

Nu putem fi pregătiți decât printr-o micșorare a dependenței de fluxurile externe, printr-o mutare a expunerii către finanțarea locală și printr-o scădere nominală a datoriei publice.

Când 28 miliarde de euro nu au adus niciun miliard de euro creștere, poate că încercăm să vină creșterea printr-un minus de un miliard de euro la datoria publică. Măcar atât să fie un parametru al administrării eficiente a țării. Am redus datoria publică și am reușit să creștem produsul intern brut.

Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 19.09.2013