Datoriile PSD vor fi verificate de o firma de audit
Datoriile PSD vor fi verificate de o firma de audit
Senatorul Cristian Diaconescu, purtatorul de cuvant al PSD, a declarat, ieri, ca liderii social-democrati vor dezbate astazi situatia conturilor din partid, mentionand ca s-a stabilit ca o firma de audit sa verifice situatia acestora. “Ne vom achita toate datoriile insa, pe de alta parte, vom vedea daca exista ceva dubios in cheltuirea banilor si atunci vom luat masurile care se impun. Nu se pune problema sa vindem vreun sediu de partid”, a spus Diaconescu. La sedinta de astazi se va discuta si cazul fostului presedinte al partidului, Adrian Nastase, care l-a acuzat pe presedintele PSD Mircea Geoana de faptul ca nu a asigurat o gestionare mai buna a fondurilor partidului. Nastase a acuzat conducerea PSD de imoralitate si le-a reprosat vineri colegilor ca s-au “solidarizat” cu acuzele “aberante” ale DNA. El s-a referit la o declaratie a lui Mircea Geoana, care a afirmat: “Nastase, inainte sa vorbeasca despre partid, sa isi plateasca datoriile”. Nastase a precizat ca el si-a platit intotdeauna datoriile, dar ca in PSD exista, “din pacate, colegi care nu si le-au platit, mai ales pe cele morale”. Nastase sustine ca datoriile partidului sunt determinate de un management defectuos, in conditiile in care PSD a obtinut in 2003 venituri in valoare de 12.939.589,8 RON si ca, odata cu schimbarea conducerii PSD, in aprilie 2005, situatia financiara a partidului “a devenit tot mai dificila”.
-
Nvidia, în căutare de succesor pentru Jensen Huang, cel care și-a dat demisia după 33 de ani la conducerea gigantului tehnologic american. Șeful Arm, Rene Haas, este pe lista favorițilorBusiness Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026