Dau o bancă pentru un manager

Warren Buffett, celebrul investitor american, spunea că cel mai greu lucru în business este să găsești un manager. El afirmă că niciodată nu cumpără o companie sau nu preia un pachet important de acțiuni dacă acea companie nu are un manager în care să creadă.

În ciuda faptului că “toți cred că pot să fie manageri” și știu cel mai bine cum trebuie făcut, numărul celor care sunt manageri cu adevărat este foarte mic. Iar acest lucru este valabil atât în România, cât și în toată lumea. Marti, ZF a dat informația că grupul italian Intesa l-a anunțat pe Tomas Spurny, CEO-ul celei mai mari bănci locale, BCR, ca făcând parte din viitoarea echipă a CEO-ului Intesa.

BCR spune că Spurny a declinat în final oferta italienilor și se va concentra asupra dezvoltării BCR.

Italienii nu au găsit în tot grupul lor pe nimeni altcineva care să se ocupe de restructurarea operațiunilor din Europa Centrală și de Est decât pe Spurny, care mai lucrase pentru ei în Ungaria.

Pe de altă parte, grupul austriac Erste, acționarul majoritar al BCR pentru care a plătit în 2005 o sumă fabuloasă de 3,75 mld. euro, nu a găsit niciun bancher în interiorul său pe care să-l trimită la BCR. A trebuit să recruteze pe altcineva din afară. Înaintea lui Spurny, BCR a fost condusă timp de patru ani de un britanic, Dominic Bruynseels, pe care austriecii îl recrutaseră din Africa, de la Barclays.

Asta arată că Erste nu are în pepiniera proprie un grup de manageri pe care să-i trimită în orice moment în fruntea operațiunilor. Înainte de venirea Erste, BCR a fost condusă de doi președinți: Ion Ghica în perioada 1990 – 1999 și Nicolae Dănilă în perioada 1999 – 2007.

Banca Transilvania, numărul trei pe piața locală, își caută de opt luni un CEO. Poate îl găsește până la urmă în această toamnă, dar tot de prin vecini.

De la înființarea în 1994 și până la începutul acestui an, Banca Transilvania a fost condusă de doi manageri: Iosif Pop și Robert Rekkers. Unul a făcut banca, iar celălalt a dezvoltat-o exact când trebuia, când România decolase. Pentru acționarii principali ai băncii și în special pentru Horia Ciorcilă, președintele consiliului de administrație, care trebuie să găsească un nou CEO, recrutarea este cea mai mare bătaie de cap. Pentru că îți trebuie și noroc, și chimie, și multe alte lucruri care aproape că nu au nicio legătură cu cunoștințele bancare, cu limbile de circulație internațională vorbite, cu modul de prezentare.

Managerii nu sunt super-oameni, unii pot să performeze foarte bine într-o organizație, dar să fie catastrofali în alta. Unii pot să aibă o strategie și o viziune care să impresioneze, dar să nu le poată implementa sau să se întoarcă timpurile împotriva lor.

Când sistemul bancar creștea cu rate de 30-50% pe an, toți șefii de bănci erau super-manageri. Toți dezvoltau și câștigau cote de piață. Pe acționari nu-i interesa ce e în spate. Când a venit criza, au apărut găurile și cei mai mulți nu au mai știu ce să facă. Să reeșaloneze creditele, să strângă clienții cu ușa, să închidă sucursale, să renunțe la produse și servicii? Greu, greu.

Acționarii au plătit factura de management și de timpuri. Îmi amintesc că acum 10 ani ZF a organizat o dezbatere cu mai mulți bancheri pe tema cine vine din urmă. Am invitat și șefi de bănci, dar și pe câțiva din eșalonul doi. Unul din președinții de bancă m-a întrebat de ce am pus acea temă, pe ideea că vrem să-i dăm jos? Sistemul bancar românesc nu cred că are foarte mulți urmași pentru pozițiile de vârf, pentru că acționarii și cei care conduc acum nu se îngrijesc de acest lucru.

De-asta Banca Transilvania caută un CEO de opt luni. Dar mai sunt și alte bănci care caută și nu găsesc.

De aproape două decenii România are un Institut Bancar susținut de toate băncile care își trimit personalul la perfecționare. Dar nu-mi amintesc ca vreun șef de promoție de la IBR sau măcar din primii zece să fi fost luat în considerare pentru poziții de top.

Cel mai mare manager din istoria corporativă americană, Jack Welch, care a condus două decenii gigantul General Electric, a avut două idei mari care i-au adus această titulatură: să intre pe piața serviciilor financiare tocmai când începeau să urce – GE Capital, care i-a adus profituri fabuloase într-o companie industrială altfel plictisitoare, și să facă un centru de pregătire pentru management, care

i-a permis să scoată manageri de top pe bandă rulantă atât pentru propria companie, cât și pentru rivali. Welch punea atât de mult accent pe pregătire, pe notele primite acolo, încât nimeni

nu-și permitea să lipsească vreodată nemotivat. El se uita pe toate “lucrările de control” pe care le dădeau locotenenții lui.

Din păcate, sistemul bancar românesc a produs prea puțini bancheri de top în cei 20 de ani, cei mai mulți fiind de dinainte, care nu și-au pregătit succesori, și de import.

Dacă ai un manager bun, ai tot. Dar mai trebuie să-l și crești.