David Cameron, premierul care va duce greul redresarii fiscale a Marii Britanii
Dupa cinci zile de negocieri delicate intre liberal-democrati si ambele tabere politice majore din Marea Britanie (Conservatori si Laburisti), Londra are in sfarsit un premier.
Dupa cinci zile de negocieri delicate intre liberal-democrati si ambele tabere politice majore din Marea Britanie (Conservatori si Laburisti), Londra are in sfarsit un premier. Liderul conservatorilor David Cameron, 43 de ani, s-a instalat marti-seara in noul sau birou de la numarul 10 de pe Downing Street, la scurt timp dupa ce predecesorul sau, Gordon Brown, infrant in alegerile de saptamana trecuta, l-a parasit, scrie The Guardian.
Partidul Conservator si cel Liberal-Democrat au format o coalitie inedita, prima de acest tip din ultimii 65 de ani, David Cameron devenind al 52-lea premier al Marii Britanii si cel mai tanar din ultimii 200 de ani, iar liderul liberal-democratilor, Nick Clegg, fiind desemnat vicepremier. Dupa ce a primit si “binecuvantarea” Reginei Elizabeta a II-a, Cameron a declarat ca urmeaza o perioada dificila, pentru ca “o coalitie vine cu o serie de provocari. Cred insa ca impreuna putem oferi acest guvern puternic si stabil de care tara noastra are nevoie”.
In urma alegerilor legislative de saptamana trecuta, conservatorii si-au asigurat 306 mandate in parlament, in timp ce liberal-democratii – 57. Pentru majoritatea absoluta sunt necesare 326 de locuri.
Marea Britanie se confrunta cu o serie de probleme fiscale care i-au determinat pe unii economisti sa avertizeze ca in cativa ani, Regatul Unit ar putea deveni noua Grecie a Europei. Noul guvern de la Londra trebuie sa ia masuri urgente pentru a rezolva problemele la nivel de finante publice avand in vedere ca, potrivit prognozei de primavara a Comisiei Europene, Marea Britanie va inregistra anul acesta un deficit bugetar de 12%, cel mai mare din randul statelor membre ale Uniunii Europene si cu mult peste estimarile Trezoreriei britanice.
Noul premier britanic va incredinta portofoliul finantelor lui George Osborne, prieten apropiat al sau, in timp ce ministerul afacerilor externe ii va reveni lui William Hague, un eurosceptic cu viziuni mostenite de la Margaret Thatcher.
Lira sterlina a debutat in forta miercuri, apreciindu-se la pranz cu circa 0,53% in raport cu dolarul american, pana la o cotatie de 1,4958 dolari. Totodata, lira castigase 0,26% in fata euro, pana la un curs de schimb de 1,18 euro per lira.
-
Într-o lume care crede că economia și oamenii o duc greu, având în vedere creșterea inflației și a prețurilor la energie, sunt greu de vândut datele statistice conform cărora în T3 economia și-a revenit, având cel mai bun trimestru de creștere din ultimii 4 aniOpinii · 15 noiembrie 2026
-
O surpriză plăcută după un an chinuit. Economia a înregistrat în T3 cea mai bună creștere trimestru la trimestru din 2022 încoace: plus 2,1%Bănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Surpriză pentru economiști. Economia a înregistrat în T3/2026 cel mai bun rezultat din ultimii patru ani: plus 2,1% în T3 față de T2. Ce spun Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, Adrian Codirlașu, CFA România și Aurelian Dochia, profesor de economieEveniment · 15 noiembrie 2026