De cat PIB are nevoie Romania?

Intrebat, candva, de ce nu ies mai multi actori talentati de la conservator, Caragiale a raspuns: “Pentru ca nu intra mai multi tineri talentati”. Parafrazandu-l, aflam raspunsul la una dintre intrebarile care ii obsedeaza pe romani: “De ce Romania, cu o populatie relativ numeroasa, are un PIB atat de mic?”. Fireste, apare si aici, ca si la admiterea intr-un institut de teatru, aceeasi relatie intre intrari si iesiri.

Un rus cunoscut astazi pe intreaga planeta, care cu mai multi ani in urma a decis sa traiasca in Statele Unite, unde s-a apucat sa-i invete pe americani cum sa-si “planifice” cresterea economica, Wassily Leontief, s-a ales cu Nobel pentru economie. Modelul lui economic, care are in vedere un sistem complex de mjloace aducatoare de profit, este exprimat prin una dintre cele mai simple ecuatii:

Leontief, referindu-se la tarile in curs de dezvoltare, crede ca principalele stavile in calea unei cresteri economice sustinute si a unei dezvoltari accelerate sunt nu atat de natura fizica, cat de natura politica, sociala si institutionala. Cu alte cuvinte, important este sa existe vointa necesara, intelegerea sociala si, in fine, companiile care sa asigure cresterea. Aici, Leontief vede in prim-plan fluxurile curente. Asadar, cate intrari sunt necesare (si ce nivel calitativ ar trebui sa atinga aceste intrari) pentru a obtine la iesire o crestere optima a Produsului Intern Brut.

Aici se impune o precizare. De cativa ani buni, mai exact din 2000, noi avem crestere economica. An de an. Mai mult, in tot acest timp au fost obtinute ritmuri bune, care au situat Romania pe un loc de frunte in Europa, in materie de crestere a PIB. Si atunci, mai are vreun sens sa fim nemultumiti? Intr-adevar, avem ritmuri bune, dar un PIB mic. Mai ales cand il raportam la numarul de locuitori.

Realitatea este ca noi avem o imensa cerere de PIB. Ca sa ajungem din urma tarile din ultimul esalon al Uniunii Europene, al patrulea, am avea nevoie, timp de mai multi ani, de un ritm mare al cresterii economice. Un PIB cu 10% mai mare, in fiecare an. Dar un PIB cu o structura noua, cu valori adaugate care sa exprime competitivitate, profit, orientare spre piata. Ca sa adaugam nu doar PIB, ci si bunastare. Si sa nu consumam in zadar resurse.

Dar o crestere economica la un pret rezonabil nu vom avea inainte de a fi regenerata munca. Iar regenerarea muncii nu e numai o chestiune morala. Fara organizare inteligenta, facuta de oameni competenti, munca e “oarba”; ea nu faureste valori, ci risipeste resurse. Iar noi avem parte, acum, in economie, de multa dezorganizare si de multa risipa. Acompaniate de doua stafii care ameninta continuu: salariul derizoriu si inflatia! Exista insa o legitate economica pe care nimeni

n-o poate ignora fara sa plateasca scump: aceea ca salariile se raporteaza la eficienta muncii. Majorarile de venituri, obtinute fara o contrapartida in produse performante, cautate pe piata interna si la export, ar umfla si mai mult panzele inflatiei. Deja, pe masura ce au intrat bani mai multi in buzunare, cererea (solvabila) a crescut. In schimb, oferta nu a tinut isonul. Acum, e nevoie de prea multi bani pentru a egaliza veniturile cu preturile; sau pentru a pastra surplusul de personal si pentru a mentine in viata intreprinderile nerentabile. Dar nu inainte de a reforma munca si organizarea muncii.