Versiunea completă
Burse - Fonduri mutuale

De ce a optat intermediarul ofertei Petrom pentru preț maxim în loc de minim?

Licitația cu preț maxim creează competiție între investitori și permite maximizarea valorii ofertei, este explicația reprezentanților Renaissance Capital pentru metoda de vânzare aleasă în oferta Petrom. Renaissance a organizat duminică prima conferință de presă oficială de la câștigarea mandatului de…

Andrei Chirileasa · 17 iulie 2011 · 2 min de citit

Licitația cu preț maxim creează competiție între investitori și permite maximizarea valorii ofertei, este explicația reprezentanților Renaissance Capital pentru metoda de vânzare aleasă în oferta Petrom.

Renaissance a organizat duminică prima conferință de presă oficială de la câștigarea mandatului de vânzare a Petrom, în care reprezentanții băncii de investiții au explicat mecanismul ales pentru această tranzacție.

Statul vinde pe Bursă un pachet de 9,84% din Petrom la prețul maxim de 0,46 lei/acțiune. Anunțarea mecanismului de formare a prețului și a prețului maxim de 0,46 lei, care limitează valoarea ofertei la circa 600 mil. euro, a stârnit controverse puternice în piață.

Intermediarii spun însă că mecanismul este unul uzual pe piețele de capital internaționale, având avantaje față de anunțarea unui preț fix sau a unui preț minim. În plus, în lipsa existenței unui preț fix, legea obligă vânzătorul să anunțe un preț maxim, pentru ca investitorii să aibă un reper și să calculeze câți bani trebuie să aloce pentru tranzacție.

“Acest mecanism creează competitivitate între investitori și permite maximizarea prețului, pentru că investitorii nu vor ști care este suma minimă la care statul ar fi dispus să vândă și vor încerca să se plaseze cât mai bine pentru a prinde acțiuni. În final, prețul va fi rezultatul pieței. Dacă anunți un preț minim, le dai investitorilor un reper important privind prețul la care vrei să vinzi și apoi trebuie să faci eforturi mai mari ca să împingi piața în sus”, a explicat Angelo Morganti, manager equity – corporate finance în cadrul Renaissance Capital.

Cu o expereință de 13 ani pe piețele de capital internaționale, dintre care 10 ani la Citigroup, Morganti este unul dintre specialiștii implicați direct în oferta Petrom, cea mai mare tranzacție din România, din ultimii ani.

Mecanismul de licitație a fost propus de intermediar, însă prețul din oferta Petrom a fost stabilit de comisia de privatizare, care a luat ca reper cel mai mare preț atins pe Bursă de acțiunile companiei în ultimul an.

Cionga: “Dacă prețul maxim era mai mare, riscam ca investitorii să nu ia oferta în serios”

Victor Cionga, consultantul local al celor de la Renaissance a explicat de ce prețul de 0,46 lei nu poate fi considerat un preț mic pentru oferta Petrom.

“Dacă prețul e prea sus, investitorii instituționali nu alocă timp ca să analizeze compania pentru că consideră oferta neserioasă.”

Cionga mai spune că un astfel de pachet minoritar nu este interesant în general pentru investitorii strategici, din cauză că nu duce la schimbarea controlului în companie. OMV, care deține 51% din Petrom, va rămâne în continuare factorul de decizie. Fondul Proprietatea deține 20,1% din acțiunile Petrom, iar statul va mai rămâne cu aproape 11%, dacă vinde tot pachetul de 9,84% din ofertă.

Citește și