De ce am ajuns în criză. Concluzii noi și incomode/ de Daniel Nicolescu

A apărut, la jumătatea lunii aprilie, la editura Odile Jacob, volumul “Marea fraudă. Crimă, subprime, și crize financiare”(foto 1)*. În doar 300 de pagini, autorul (polițist, între altele) retrasează istoria crizei ale cărei manifestări le resimțim, din plin, și azi – o istorie remarcabilă prin limpezimea sintezei, dar înfricoșătoare prin natura concluziilor.

Autorul volumului, Jean-François Gayraud (foto 2), diplomat al Institutului de Studii Politice din Paris și al Institutului francez de criminologie, este specialist în crimă organizată, jurist și, actualmente, comisar de divizie în cadrul Poliției naționale (dar având doar funcții didactice). Omul anchetează cu răbdare, pune filă lângă filă, dă la o parte tot balastul (cine dintre noi ar avea timp și chef să citească miile de pagini ale Raportului Comisiei Congresului American, din ianuarie 2011, sau raportul Levin-Coburn al Senatului?) și ridică, în sfârșit vălul asupra realității dezastrului. Interesant este faptul că investigația sa ajunge la aceleași concluzii cu cele ale parlamentarilor americani, dar pe căi complet diferite. În plus, așa cum sugeram, nu e nevoie să stai cu picioarele în apă rece ca să citești tot vraful fastidios de amănunte pescuite de americani, ba mai mult, te poți delecta cu stilul în care sunt expuse faptele, pentru că Gayraud are un condei alert și temeinic exersat (este autorul unor volume de succes, precum “Showbiz, people și corupție” sau “Lumea mafiilor”).

Cea mai izbitoare evidență a studiului este că marea criză a subprimelor a fost o vastă operațiune criminală în care au fost implicați, în grade desigur diferite, bună parte dintre actorii de pe Wall Street. Adio, deci, concluziilor acelor economiști care nu au încetat să vorbească despre “disfuncționalitățile piețelor” sau care au invocat “teoria ciclurilor”. Și, tot așa, adio soluțiilor simpliste care au folosit străvechea logică a “țapului ispășitor” și care au desemnat doar câțiva tartori, vinovați în principal de cinism. Cangrenarea societății contemporane de către crima organizată a atins un înalt grad de periculozitate și nu poate fi oprită decât prin diagnostice criminalistice necruțătoare, precum cel de față.

Analiza lui Gayraud pornește de la o subtilă descriere a cadrului politic care a îngăduit marea escrocherie. Istoria crizei actuale ar începe, potrivit autorului, de la marea criză a caselor de economii americane (savings and loans) din anii 80, neglijată mult timp de către analiști. Între 1982 (Garn St. Germain Act) și 1999 (Glass-Steagall Act), un grup de oameni de afaceri (atât republicani cât și democrați) a dărâmat sistematic tot ansamblul de metode de siguranță și prevenire pus la punct de Roosevelt (New Deal) după mare criză din 1929, cu acordul unei importante părți din intelectualitatea americană a marilor “business schools”. Rezultatul a fost prăbușirea caselor de economii americane care, potrivit lui Gayraud, l-au costat pe contribuabilul american echivalentul întregii implicări financiare a SUA în cel de-al Doilea Război Mondial. Această slăbire a măsurilor de siguranță a permis valuri întregi de jafuri, comise uneori de diverse mafii, alteori de către înșiși conducătorii caselor de economii, ademeniți de noile oportunități de îmbogățire peste noapte.

În 2008, susține autorul, a fost reluat, practic, același scenariu, atât doar că amploarea lui a fost una planetară. În fundal, cam aceleași personaje, printre care faimosul Alan Greespan. Iar în final, un avertisment care dă de gândit: Madoff este, cu siguranță, un negustor necinstit, dar în spatele lui există o suită impresionantă de hoți neprinși.

*) La Grande Fraude. Crime, subprimes et crises financières de Jean-François Gayraud, ed. Odile Jacob, 22,90 €