De ce i-ar sta mai bine lui Skype cu Facebook decât cu Google
Facebook și Google, cei doi giganți ai internetului, și-au manifestat interesul pentru serviciul de apeluri pe internet Skype, însă rețeaua de socializare este un pețitor mai bun, comentează Reuters, pe baza unor informații furnizate de două surse apropiate negocierilor.
Facebook și Google, cei doi giganți ai internetului, și-au manifestat interesul pentru serviciul de apeluri pe internet Skype, însă rețeaua de socializare este un pețitor mai bun, comentează Reuters, pe baza unor informații furnizate de două surse apropiate negocierilor.
Agenția de presă a relatat că Skype este ținta pe care se bat Facebook și Google, pentru o posibilă preluare sau un parteneriat de tip joint-venture, într-o tranzacție estimată la 3-4 miliarde de dolari. Interesul major vine după ce Skype și-a amânat listarea la bursă, din care spera să facă rost de 1 miliard de dolari.
Analiștii din domeniul IT pariază pe Facebook pentru un parteneriat cu Skype, acord care ar completa meniul rețelei de socializare, aflat în continuă dezvoltare.
“Și Google ar beneficia, însă nu se compară cu avantajele pe care le-ar avea Facebook”, susține Rory Maher, analist la Hudson Square Research.
Un parteneriat Skype-Facebook ar putea aduce rețelei de socializare o interfață de apeluri video, în timp ce serviciul de telefonie pe internet ar beneficia de o majorare consistentă a numărului de utilizatori. De cealaltă parte, Google are deja un serviciu concurent – Google Talk – iar analiștii consideră că ar putea prelua Skype doar ca să nu-l lase pe mâna celor de la Facebook.
Skype se laudă cu 124 de utilizatori conectați în fiecare lună, până la finalul lunii iunie, însă doar 8,1 milioane dintre ei plătesc. Compania fondată în anul 2003 a fost preluată doi ani mai târziu de eBay, pentru 3,1 miliarde de dolari. În 2009, eBay a vândut participația majoritară unui grup de investitori, păstrând o treime din capitalul companiei.
-
De ce iubesc miliardarii din tech jachetele negre de piele? De la Jensen Huang la Elon Musk și Jeff Bezos, cum a devenit simbolul rebeliunii uniforma celor mai puternici oameni din Silicon ValleyEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Salariul mediu net a ajuns la 5.717 lei, dar românii pot cumpăra mai puțin decât acum un an. A 15-a lună la rând de scădere a salariului realEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Cum mai arată portofelele românilor: Chiriile s-au scumpit cu 38% într-un an, motorina cu 43%. Inflația a urcat la 7% în octombrieEveniment · 14 noiembrie 2026